Lucian Bute şi-a apărat cu succes centura de campion IBF şi în faţa lui Glen Johnson
Boxerul român Lucian Bute şi-a apărat cu succes pentru a noua oară centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie în faţa jamaicanului Glen Johnson, sâmbătă seara, la Pepsi Coliseum din Quebec, unde a obţinut o victorie la puncte în 12 reprize.Bute a primit decizia în unanimitate, cei trei arbitri judecători punctând astfel: Benoit Roussel 120-108, Pasquale Procopio 119-109, iar Jerry Roth 120-108.Bute (31 ani) a reuşit a 30-a victorie la profesionişti în tot atâtea meciuri (24 prin KO), după un meci pe care l-a dominat clar, de la început până la sfârşit.Lucian, care câştigase ultimele şase meciuri înainte de limită, a controlat meciul şi a impus ritmul în faţa unui pugilist experimentat (42 de ani), care a suferit astfel a 16 înfrângere din carieră, care mai cuprinde 51 de victorii şi 2 egaluri. De menţionat că Johnson a pierdut un singur meci prin KO în cariera sa, în 1997, în faţa lui Bernard Hopkins.Johnson a fost tot meciul în defensivă, a încasat multe lovituri şi nu a riscat nici în ultimele reprize, în faţa unui Lucian Bute foarte motivat, foarte calculat şi cu o condiţie fizică excelentă.Pe 9 iulie, Bute îşi apărase pentru a opta oară centura de campion, într-o gală desfăşurată la Romexpo, când l-a învins prin KO în repriza a patra pe francezul Jean-Paul Mendy.