monitorulcj.ro Menu
Sport

Boc și Tișe, premiați la Gala Atletismului

Gala Atletismului Românesc s-a desfăşurat, joi, la un hotel din București.

Emil Boc și Alin Tișe, premiați de Federația Română de Atletism

Federația Română de Atletism și-a premiat laureații anului 2019, într-un „moment de sărbătoare pentru familia atletismului românesc”, într-o gală organizată în Capitală. Pe lângă diplomele și premiile împărțite celor mai buni atleți și antrenori, cu rezultate excepționale atât pe plan local, cât și internațional, fosta atletă Gabriela Szabo, campioană olimpică la Sydney 2000, s-a ales cu diploma IAAF pentru întreaga carieră.

La capitolul premii pentru „susţinere instituţională la nivel local a competiţiilor de atletism şi implicare în activitatea sportivă” și-a făcut loc și Clujul. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc și președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, s-au ales cu câte o diplomă.


De asemenea, s-au acordat premii speciale pentru „cei care se implică profund în dezvoltarea atletismului şi contribuie prin proiecte de durată la revigorarea performanţei în România”; directorul Cluj Arena, Radu Raţiu și președintele Asociației Județene de Atletism Cluj, Ioan Măcelaru, fiind printre cei laureați.

Vă reamintim că, în vara anului trecut, la Cluj-Napoca s-a desfășurat cea de-a 49-a ediţie a Campionatului Balcanic de Atletism pentru Juniori 1. Competiţia a reunit la start peste 300 de sportivi din 14 țări: România, Kosovo, Albania, Republica Moldova, Bosnia-Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Slovenia, Grecia, Macedonia de Nord, Turcia, Israel, Cipru și Croația.