monitorulcj.ro Menu
Sport

Victorie de revanșă în fața suporterilor. U-BT Cluj - CSU Sibiu 84-80

Derby-ul de baschet masculin dintre U-BT Cluj și CSU Sibiu a fost câștigat de către gazde. Fiecare echipă au avut câte două sferturi mai bune, dar la final s-au impus clujenii.

Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania Cluj a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia CSU Sibiu, cu scorul de 84-80 (15-24, 19-10, 22-34, 28-12), în derby-ul ultimei etape din prima fază a Ligii Naţionale.

Peste 5700 de spectatori au fost prezenți la unul dintre cele mai importante meciuri de baschet din acest sezon.


Clujenii au revenit de două ori după ce au fost conduşi şi la 12 puncte, reuşind să se impună după un sfert patru perfect.

Începutul meciului a fost unul dificil pentru echipa clujeană, sibienii reușind să-i acapareze cu coșuri spectaculoase și cu puncte pe tabelă. Sfertul doi a fost cel al clujenilor care, încet dar sigur, au reușit să revină pe tabela de marcaj. O apărare mai agresivă a gazdelor pe finalul sfertului secund s-a văzut şi pe tabelă, iar U-BT a început să recupereze tot mai mult din diferenţă. O triplă a lui Dykes a făcut ca scorul să arate 34-34 înaintea ultimelor 20 de minute şi totul avea să se decidă în repriza a doua.


Repriza a doua a fost la fel ca prima repriză, sfertul trei fiind adjudecat de sibieni care au fost mult mai lucizi în teren, clujenii practic împiedicându-se în minge, ultimul sfert a fost cel în care clujenii și-au arătat valoare și, împinși de la spate de un public numeros care i-a susținut în picioare, au reușit să revină pe tabelă și chiar, cu un minut înainte de final, să fie cu 10 puncte în avantaj, avantaj care a scăzut pe final dar nu a mai putut fi schimbat, scor final 84-80.

În meciul tur, CSU Sibiu a învins formația U-BT Cluj cu scorul de 85-74.


Principali marcatori pentru echipa clujeană au fost: Kyndall Dykes - 24 puncte, Aleksandar Rašić - 15 pct., Rolland Török - 12 pct., Jason Washburn - 10 pct..

Antrenorul echipei U-BT, Mihai Silvășan, a declarat, după meci, că pe final s-a dovedit că echipa are forță să treacă peste adversar.
„Un meci foarte greu, după cum s-a văzut. Două sferturi în care am luat 24 și 34 de puncte, sfertul 1 și 3, și două în care am luat 10 și 12 puncte. Până la urmă, în sfertul 4 cred că am dominat și am arătat că avem forța necesară ca să trecem peste ei, să îi învingem. Felicit echipa din Sibiu pentru lupta de care au dat dovadă”, a declarat Mihai Silvășan.


Principalul marcator al echipei clujene, Kyndall Dykes, a afirmat că a fost un meci palpitant și dificil.
„Un meci palpitant și dificil, însă am fost pregătiți pentru asta. Știam că joacă tare, ca o echipă și că luptă, am acceptat provocarea pe terenul nostru, am luptat ca o echipă și ne-am adjudecat victoria”, a spus Dykes.

Rezultatele U-BT Cluj, în prima fază a LNBM:
U-BT Cluj - BCMU Pitești 80-76
CS Timișoara - U-BT Cluj 86-90
U-BT Cluj - Steaua București 67-71
Dinamo București - U-BT Cluj 85-96
U-BT Cluj - SCMU Craiova 95-68
CSU Oradea - U-BT Cluj 69-72
CSU Sibiu - U-BT Cluj 85-74
BCMU Pitești - U-BT Cluj 80-83
U-BT Cluj - CS Timișoara 91-88
Steaua București - U-BT Cluj 73-81
U-BT Cluj - Dinamo București 96-89
SCMU Craiova - U-BT Cluj 72-70
U-BT Cluj - CSU Oradea 93-78
U-BT Cluj - CSU Sibiu 84-80


În acest moment, cele două echipe se află la egalitate de puncte, 25, dar sibienii au avantajul coşaverajului în meciurile directe. Ambele echipe sunt calificate în faza secundă, top 6.

La startul stagiunii 2018-2019 s-au aflat 22 de echipe, care au fost împărţite, conform noului regulament, în trei grupe valorice.

În faza doua, cele 22 de echipe vor fi împărţite în patru grupe valorice: grupa Roşie - echipele de pe locurile 1-6 în grupa A; grupa Galbenă - echipele de pe locurile 7-8 în grupa A, echipele de pe locurile 1-3 în grupa B şi prima clasată din grupa C; grupa Albastră - echipa de pe locul 4 în grupa B şi echipele de pe locurile 2-6 în grupa C; grupa Verde - echipele de pe locurile 7-10 în grupa C.

În faza a treia a competiţiei vor avea loc meciurile din play-off, grupa valorică 9-16 şi grupa valorică 17-22, urmând a se juca în sistemul ”cel mai bun din cinci meciuri”.

În 2018, podiumul Ligii Naţionale a fost ocupat, în ordine, de CSM Oradea, Steaua Bucureşti şi U-BT Cluj.