monitorulcj.ro Menu
Sport

FRF a premiat, la Cluj, cele mai bune fotbaliste. Mihai Stoichiță: „Trebuie să dezvoltăm infrastructura”

După ce în urmă cu doar două săptămâni Federația Română de Fotbal și-a desemnat cei mai buni jucători ai secțiilor pe care le are sub conducere, secția de fotbal feminin și-a desemnat cele mai bune jucătoare din 2018.

Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca a găzduit luni, 17 decembrie, Gala fotbalului feminin, prima gala de acest gen, în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune jucătoare din România.

În cadrul acestei gale au fost premiate și echipele câștigătoare din cadrul turneului „Fotbal și Feminitate” care a avut loc în perioada 16-18 decembrie la Cluj-Napoca.


Jucătoarele au fost premiate de Mihai Stoichiță, director tehnic al FRF, și de Ciprian Paraschiv, manager dezvoltare fotbalistică FRF. Prezentatorul acestei gale a fost Alin Cioban, reprezentantul cluburilor de fotbal feminin în cadrul FRF.

La fel ca acum două săptămâni, Teodora Meluță, fundașul echipei ”U” Olimpia Cluj, a primit premiul pentru cea mai bună jucătoare a anului. Căpitanul echipei clujene, Ioana Bortan, a primit și ea premiul de excelență pentru întreaga sa activitate din anul 2018.


Premiile au fost acordate în urma voturilor date de președinții de cluburi, antrenorii echipelor și ale loturilor reprezentativelor României.

Lista câștigătoarelor:
Cea masi bună jucătoare a anului: Teodora Meluță (”U” Olimpia Cluj)
Cea mai bună jucătoare din Seria 1, Liga 2: Rita Mitri (Vasas Femina)
Cea mai bună jucătoare din Seria 2, Liga 2: Georgiana Tudor (Luceafărul Filiași)
Cea mai bună jucătoare din Seria 1, Liga 3: Iulia Obreja (Carmen București)
Cea mai bună jucătoare din Seria 2, Liga 3: Ioana Grigoraș (CSM Pașcani)
Cea mai bună jucătoare din Seria 3, Liga 3: Mădălina Boroș (CSM Târgu Mureș)


Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a declarat, la finalul galei, că îi place mai mult să urmărească meciurile de fotbal feminin și că își dorește ca infrastructura, mai ales cea logistică, să se dezvolte.
„Clujul este recuoscut pentru faptul că a fost portdrapelul la competițiile sportive internaționale la baschet, dădeau cele mai multe jucătoare la loturi... Acum mă bucur că acest lucru se întâmplă și în zona fotbalului pentru că este o zonă în care atrage din ce în ce mai multe fetițe. Noi am vrea să creștem foarte mult. Mai sunt foarte multe lucruri de făcut. În primul rând trebuie să dezvoltăm infrastructura, dezvoltat sectorul logistic, creșterea de antrenori foarte buni. După aceea avem noi grija să le păstorim pe la loturile naționale. Mă bucură când mă duc la un meci de fete în care atunci când stau în tribună este confortabil”, a declarat Mihai Stoichiță.

Teodora Meluță a mărturisit că aceste premii vin după un an nu foarte bun din punct de vedere a calificărilor cu echipa națională și echipa de club.
„Cred că acest premiu reprezintă rodul muncii mele, dar asta nu înseamnă că o să mă opresc aici. O să continui să muncesc, poate de două ori mai mult, pentru a obține și alte premii, dar și rezultate pozitive cu echipa naționala și de club, în campionatul intern și în Champions League. Chiar dacă anul 2018 nu a fost cel mai bun din perspectiva rezultatelor, am ratat calificarea cu echipa națională și am pierdut Cupa României cu Olimpia, vreau să extrag lucrurile pozitive, să învăț din propriile greșeli, iar primirea acestui premiu la sfârșit de an mă face să îmi doresc și mai mult în viitor”, a afirmat Teodora Meluță.


De asemenea, au fost acordate premii pentru cele mai bune jucătoare din generațiile 2000-2005 astfel: Melinda Nagy (2000), Ana Vlădulescu (2001), Claudia Pană (2002), Roxana Mirea (2003), Adina Borodi (2004), Anda Jivan (2005).

Organizat în premieră, acest eveniment are scopul de a evidenția performanțele obținute de jucătoarele românce în anul 2018.