monitorulcj.ro Menu
Sport

Badea: Dacă nu câştigam, fotbalul era nedrept

Tehnicianul echipei clujene a declarat după victoria din meciul cu Petrolul Ploieşti, că fotbalul ar fi fost nedrept dacă „U” nu s-ar fi impus în acest joc. „Azi am făcut o propagandă bună fotbalului!”, a declarat Ionuţ Badea, tehnicianul „U” Cluj, după victoria de sâmbătă din meciul cu Petrolul Ploieşti. „Faptul că am crezut până în ultima clipă ne-a adus victoria, contra unei echipe care s-a mulţumit doar să se apere şi să aibă o tendiţă de contraatac. Aşa am luat şi golurile. Din punctul meu de vedere, cartonaşul roşu e justificat. Cu părere de rău, pot să spun că Petrolul nu m-a surprins. A fost o neatenţie care ar fi putut să ne coste. Dacă nu câştigam, fotbalul era nedrept”, a spus Badea, citat de Mediafax. Clujenii au crezut că partida va fi mai uşoară Ionuţ Badea a precizat că clujenii au crezut, la scorul de 1-0, că partida va fi mult mai uşoară, iar acest lucru i-a costat. “Echipa a înregistrat o posesie completă pe toată durata partidei, în multe momente şi cu posibilitatea de a pune jucătorul cu faţa la poartă. Cu echipele mici ai probleme dacă nu dai şi al doilea gol. Ar fi trebuit să dea al doilea galben la penalti. Nasser e un jucător foarte bun pentru faza defensivă, ştiind jocul Petrolului aveam nevoie de jucători de creaţie. Grozav, pentru primul meci, a intrat destul de bine pentru primul meci. La ratarea penaltiului a fost o altă problemă. Păcurar era cam obosit, cu puţină inspiraţie putea să se gândească să-l lase pe altul. Şi în 11 câştigam jocul. Au fost multe momente de refuz din partea adversarilor. Suporterii chiar dacă nu au fost alături de noi fizic, au venit şi ne-au încurajat şi din afara stadionului”, a adăugat tehnicianul. Încurajări de pe deal Deşi meciul s-a jucat fără spectatori, Universitatea Cluj având terenul suspendat, ca urmare a incidentelor de la partida cu Rapid, din etapa a II-a a Ligii I, echipa clujeană a fost încurajată de câteva zeci de suporteri care s-au plasat în pădurea de pe dealul din spatele peluzei stadionului. După deschiderea scorului, fanii au aprins două torţe şi au scandat împotriva preşedintelui LPF. Echipa Universitatea Cluj a învins, sâmbătă, la Mediaş, cu scorul de 3-2 (1-2), formaţia Petrolul Ploieşti, în cadrul etapei a IV-a a Ligii I, într-un meci în care ploieştii au jucat în inferioritate numerică din minutul 60. Pentru Universitatea Cluj au marcat Claudiu Niculescu '16, Boştină '60 şi Tony '90+4, în timp ce golurile formaţiei ploieştene au fost reuşite de Szukala '43 (autogol) şi Valentin Negru '43.