monitorulcj.ro Menu
Sport

Olimpia Cluj, victorie categorică cu CFR 1933 Timișoara

sursă foto: Facebook Olimpia Cluj

Olimpia Cluj a învins-o pe formația CFR 1933 Timișoara cu scorul de 7-1.

Pentru clujence urmează meciul din 16-imile UEFA Women’s Champions League cu FC Rosengard. „A fost o repetiție bună pentru meciul din Champions League de joi. Chiar dacă am avut câteva probleme medicale, fetele s-au mișcat foarte bine, mă bucură forma lor din acest moment. Sper ca până joi lucrurile să fie și mai bune decât atât, să recuperăm și jucătoarele accidentate. De asemenea, mă bucur că am redevenit lideri, că am învins echipa de pe primul loc, chiar dacă era la golaveraj, am demonstrat că rămânem de departe echipa cea mai bună din campionatul românesc. În această lună pentru noi obiectivul principal este Champions League, unde sperăm să ne prezentăm cât mai bine și să fim surpriza acestei etape a competiției” a declarat la finalul partidei antrenorul Mirel Albon, pentru site-ul oficial al clubului. 

Olimpia Cluj: Lavinia Boandă – Elena Răduc, Teodora Meluță, Melinda Nagy, Adina Giurgiu, Ioana Bortan (cpt.), Beatrice Tărășilă, Mihaela Ciolacu, Alexandra Lunca (Cristina Carp 46′), Mara Bâtea, Hannah Leinert (Oana Negrea 46′). Antrenor: Mirel Albon


Rezerve: Jillian McVicker, Emily Richardson

CFR 1933 Timișoara: Georgiana Dârle – Lidia Șuveț, Maria Neacșu (Ruxandra Domokos 87′), Claudia Bistrian, Mihaela Durlă, Denisa Meisu, Alice Cociuba, Ozana Ababei, Manuela Voica (Sabina Scurtu 73′), Larisa Sirbovan (Larisa Grigore 46′), Adelina Ion. Antrenor: Florin Bugar