monitorulcj.ro Menu
Sport

Primele reacții după ce Ardealul Cluj a pierdut la ”masa verde” împotriva lui U

Ardealul Cluj a pierdut ieri la ”masa verde” meciul contra Universitatea Cluj la Baza Ardealul din cartierul Someșeni. Ardealul a anunțat încă cu câteva zile înainte că nu se va prezenta la meciul restanță din etapa a 24-a.

Primele reacții după ce Ardealul Cluj a pierdut la ”masa verde” împotriva lui U  sursa foto clujsport.ro

Președintele clubului Ardealul Cluj, Alexandru Moldovan a precizat pentru Monitorul cum au decurs lucrurile ”Am făcut  o adresa către AJF prin care i-am rugat să se amâne meciul contra Universității de ieri până pe data de 1 Iunie, am semnat cererea respectivă și am trimis-o. Am făcut hârtia pe 16 mai. Am cerut amânarea meciului pentru a putea face un meci frumos, un meci civilizat. Am trimis-o la AJF însă aceștia nu mi-au dat acordul, tot ba era ba nu era. Bazându-mă pe cererea mea, că îl disputăm pe data de 1 Iunie, eu am trimis doi dintre cei mai buni jucători la niște probe în Novara. Pe urmă s-au accidentat alți doi jucători la fel de importanți și atunci am decis că pe 17 nu ne putem prezenta pentru că nu avea rost să jucăm în condițiile astea. Și aici nu era vorba de bani, că bani am avut pentru meciul respectiv, ci era vorba doar de lot. Noi am vrut să facem un meci de ținută nu doar să ne prezentăm așa. AJF-ul nu a fost de acord cu data de 1 iunie iar noi nu am avut ce să ne prezentam mai ales fără lotul complet ca pe urmă sa le dăm șansa Universității să zică că ei i-au bătut pe toții. Eu am informat civilizat faptul că nu ne prezentăm și de ce.”

Deși Universitatea știa că meciul nu se va disputa, echipa antrenată de Marius Popescu s-a deplasat până la fața locului împreună cu brigada de arbitri delegată pentru acest joc.

Etichete: Ardealul cluj