monitorulcj.ro Menu
Sport

U-BT Cluj încheie sezonul cu o înfrângere în fața Steaua CSM București și ratează medalia de bronz - GALERIE FOTO

U-Banca Transilvania a pierdut şi cel de-al doilea meci al finalei mici a Ligii Naţionale, pe teren propriu cu Steaua CSM EximBank Bucureşti. U-Banca Transilvania ratează, astfel, medaliile de bronz.

„Din păcate, nu am reuşit să încheiem sezonul cu o victorie în faţa propriilor fani, însă din păcate nu s-a putut mai mult, am avut multe accidentări şi multe schimbări în lot şi până la urmă acestea au contat mult în acest rezultat. Frustrarea e mare când nu intri în finală, însă vreau să felicit adversarul, au meritat victoria, iar noi mergem mai departe. Este cam puţin pentru echipa noastră acest loc 4, ne-am ridicat puţin moralul cu Cupa României, asta mă mulţumeşte, însă în campionat am terminat din păcate pe locul 4... E un final de sezon puţin mai amar”, a spus căpitanul U BT, Tudor Jucan.

Meciul U-Banca Transilvania - Steaua CSM EximBank s-a încheiat 61-63 (17-15, 12-17, 17-17, 15-14).


Marcatori U-Banca Transilvania: Baciu 16 (8 rec.), Adamovic 12 (9 p.d.), Dykes 9, Kalnichenko 9, Pasalic 8, Torok 3, Todic 2 (10 rec.), Guţoaia 2.

Pentru Steaua CSM EximBank au punctat Amis 18, Marinovic 11, Malesevic 8, Nicoară 8, Cooper 7, Paul 6, Szijarto 3, Galdikas 2.