monitorulcj.ro Menu
Sport

“U” Cluj a scăpat deocamdată de faliment

Situația clubului de fotbal “U” Cluj este una delicată de foarte multă vreme. Fostul patron, Florian Walter este în arest, Primăria nu se implică pentru salvarea echipei, iar falimentul este la un pas.

“U” Cluj a scăpat deocamdată de faliment

“U” Cluj mai primește o gură de oxigen prin amânarea deciziei Tribunalului Botoșani în ceea ce privește falimentul clubului. Noul termen a fost stabilit pentru data de 26 mai. Potrivit unor surse, decizia a fost amânată după ce conducerea clubului de fotbal a arătat că pot salva clubul de la faliment. Grupul italian Nilor ar fi interesat să cumpere pachetul majoritar de la “U” Cluj.

Termenul a fost amânat de către Tribunalul Botoșani după ce Ionuț Neag (unul dintre cei doi jucători care au cerut falimentul) a depus la tribunal o cerere prin care arăta că este de acord cu amânarea plății către el. Jucătorii Emilian Dolha și Ionuț Neag au cerut falimentul clubului de fotbal din cauza sumelor mari de bani pe care trebuie să le primească.


Dacă “U” Cluj va intra în faliment, brandul va fi pierdut și va reveni la Primăria Cluj-Napoca, iar echipa va trebui să pornească de la zero.

Mulți jucători au plecat de la echipă

Potrivit stiridesport.ro, doar 13 jucători au fost prezenţi, miercuri, la antrenamentul lui “U” Cluj - 11 jucători de câmp şi 2 portari. Au fost prezenți doar 13 jucători din cauză că doi dintre “studenţi”, Dan Berci şi Olimpiu Moruţan, au fost învoiţi pentru meciul juniorilor U19, de la Târgu Jiu, din Liga Elitelor, meci câştigat de alb-negri cu scorul de 3-1. Alţi 7 fotbalişti ai Universităţii - Crişan, Cândea, Boboc, Greu, Schieb, Hâmpea şi Patrick Popescu - au plecat la Arad pentru a juca în echipa Universităţii Babeș-Bolyai, în Campionatul Naţional Universitar.


Fostul patron, Florian Walter, arestat

Fostul patron al celor Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești, dar și patron al firmei Romprest, este acuzat de un prejudiciu de 4,5 milioane de euro adus bugetului de stat, produs în perioada 2013 - 2014. DIICOT a stabilit că afaceristul a constituit și coordonat un grup infracțional organizat, în mai multe județe și în București, care se folosea de societăți comerciale „tip fantomă”.

În 5 martie, Florian Walter a fost adus în țară din Emiratele Arabe Unite unde fugise cu aproape un an în urmă. La o zi după ce a fost adus în țară, fostul patronul al “U” Cluj a fost arestat pentru 30 de zile.


Omul de afaceri era căutat din 15 mai 2015, după ce instanţa a emis pe numele lui un mandat de arestare în lipsă, în urma unor percheziţii care au avut loc la data de 6 mai.

Primăria nu face nimic

Chiar dacă au posibilitatea de a redresa într-un mod sau altul soarta uneia dintre cele mai vechi echipe din țară, primarul Emil Boc și Primăria Cluj-Napoca nu fac nici un pas pentru a negocia achiziționarea acțiunilor sau formarea unei noi echipe, asta mai ales că potrivit unei hotărâri locale Primăria Cluj-Napoca deține palmaresul și marca.


Căile prin care Primăria Cluj-Napoca ar putea salva cea mai iubită echipă din Ardeal sunt multe dar edilii oașului preferă să se uite în alte părți decât la sportul local care reprezintă cea mai bună carte de vizită în țară și în străinătate.

2.000 de fani au ieșit în stradă

În urmă cu aproximativ o lună, 2.000 de suporteri ai clubului “U” Cluj au ieșit în stradă pentru a atrage atenția asupra situației dezastruoase în care se află clubul. „Haide, haide, haide U”, „Luptă Universitatea” sau „U Cluj nu moare” au fost doar câteva din scandările fanilor. Aceștia au ieșit în stradă de teamă Fanii se tem că „U” Cluj va dispărea precum alte cluburi din România, iar în acest fel Clujul va pierde un simbol.