monitorulcj.ro Menu
Sport

Universitatea Cluj trebuie să arate acum că își dorește salvare de la retrogradare

Universitatea Cluj începe seria de meciuri dificile cu meciul în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, echipă care se află în acest moment pe poziția a 9-a.

Jucătorii echipei FC Universitatea Cluj vor disputa următoarele partide în fața echipelor Pandurii Târgu Jiu (deplasare), Steaua București (acasă), Viitorul Constanța (deplasare).

Înaintea meciului cu Pandurii Târgu Jiu, Adrian Falub a declarat că va fi un meci greu și că va trebui să mizeze pe atac pentru a câștiga măcar un punct. „Pandurii vin după o serie de rezultate pozitive, au o echipă care le permite să se gândească mai mult decât salvarea de la retrogradare, au o situație financiară stabilă iar lotul are valorare. Cu Pandurii e clar că va trebui să jucăm mai bine decât am jucat până acum, va trebui să dăm gol, va trebui să facem mai mult în atac decât ce am făcut până acum. Am avut o săptămână la dispoziție să vedem ce am putut să lucrăm și să vedem dacă putem să facem și în joc ceea ce ne propunem noi pentru că e clar că trebuie să jucăm mai mult mai bine pentru a lua punctele în deplasare”, a declarat antrenorul „șepcilor roșii”.


Jucătorii echipei clujene nu au mai fost plătiți de câteva luni, Falub recunoscând că a vorbit cu jucătorii despre acest lucru și că fiecare este liber să plece, deși consideră că o oportunitate de a juca finala unei Cupe nu se ivește oricând unui jucător. „Situația nu este ușoară, toată lumea știe că avem probleme și nu le putem ascunde, asta e realitatea. Am vorbit cu jucătorii, eu le-am spus că important este să joace pentru ei, important este să joace pentru ei și pentru carierele lor. Până la urmă, în situația asta grea am reușit să batem CFR-ul de două ori într-o săptămână, suntem într-o finală de Cupa României, avem șanse să ne salvăm de la retrogradare, singura problemă este că trebuie să ne luptăm pentru ceea ce avem și dacă reușesc să facă lucru acest au tot respectul meu.
Au venit foarte mulți jucători care au dorit să-și expună situația lor contractuală și nemulțumirile pentru că este normal. Eu ceea ce pot să fac este să transmit mai departe conducerii clubului care trebuie să încerce să rezolve problemele. Jucătorilor li s-a spus de către președinte situația reală și fiecare hotărăște dacă vrea să joace în continuare după care ce va fi vom vedea după meciul cu Pandurii. Eu sper că toți jucătorii care sunt astăzi la lot să se gândească că este o șansă pentru toată lumea să te salvezi de la retrogradare și să joci o finală de cupă”, a spus Adrian Falub.

În ceea ce privește situația jucătorilor accidentați, Universitatea Cluj nu va putea miza în partida cu Pandurii Târgu Jiu pe  Andrei Lungu și Pablo Ceppelini care sunt suspendați, și autorul golului din meciul cu CFR Cluj, Vlad Morar, care este accidentat. „Avem suspendați pe Lungu și Ceppelini, Morar este accidentat, în rest mici probleme cu jucători care pot fi recuperați până la ora partidei”, a afirmat tehnicianul Universității Cluj.


Meciul dintre FC Universitatea Cluj și Pandurii Târgu Jiu va avea loc luni, 20 aprilie, de la ora 18:00.