monitorulcj.ro Menu
Sport

Victorie fără milă la Reşiţa, a „cruciaţilor” clujeni

În cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Fotbal American, Cluj Crusaders a obţinut prima victorie din acest sezon, reuşind să treacă, cu uşurinţă de debutanta, Reşiţa Locomotives.

Sâmbătă, clujenii au efectuat deplasarea la Reşiţa, unde au dat primul test de forţă, ȋn drumul spre cucerirea cupei ROBOWL VI.

Spectaculozitatea meciului nu a fost ȋncurajată de vremea ploioasă, ȋnsă puţinii spectatori bănăţeni au asistat la un meci frumos oferit de clujeni şi ȋncheiat dezamăgitor pentru gazde.


Cu o pregătire superioară şi experienţă vastă,  „Cruciaţii” nu au dat dovadă de milă ȋn ofensivă, ȋn timp ce defensiva a provocat şi profitat de greşelile reşiţenilor, care au jucat pentru prima dată ȋn faţa propriilor suporteri.

În primul sfert, Florin Oltean a ȋnscris două touchdown-uri (12 puncte), urmat de Jeremy David - un touchdown (șase puncte) şi Dan Crâsnic – un touchdown (șase puncte).
Paul Cȋrjă a ȋnscris șase puncte, iar Running Back-ul cu numărul 21, a mai ȋnscris un touchdown (6 puncte) şi a transformat o conversie de două puncte, la sfârşitul primei jumătăţi a meciului.


A doua parte a partidei a impus acelaşi ritm alert al ardelenilor, iar antrenorul Rafael Ruiz a reuşit să introducă pe teren toţi componenţii echipei clujene. Astfel, „bobocul” Petrişor Dumitrache, a ȋnscris pentru prima dată șase puncte printr-un touchdown.

Frumuseţea sportului este adesea umbrită de evenimente neplăcute, iar jucătorul clujean, de origine franceză, Salim Dabboura, a ȋncheiat sezonul CNFA 2015 prematur, datorită unei fracturi la gleznă la sfârşitul sfertului trei.
În ultimul sfert, Florin Oltean, şi-a mai trecut ȋn palmares opt puncte, acumulate printr-un touchdown şi o conversie reuşită de două puncte, ȋnchizând partida cu scorul de 52-0 pentru Crusaders.


Astfel, echipa locală de fotbal american ocupă prima poziţie ȋn clasamentul Conferinţei de Nord-Vest a CNFA 2015, urmată de Timişoara 89ers şi Reşiţa Locomotives.
În cadrul aceleaşi Conferinţe, săptămâna trecută, Timişoara 89ers au câştigat meciul cu Reşiţa Locomotives cu scorul 49-0.

În Conferinţa Sud-Est formată din Bucureşti Rebels, Bucureşti Warriors şi Mureş Monsters, primul loc este ocupat momentan de Rebels care i-au bătut pe Monsters cu 60-3, urmată de Warriors care au reuşit să ȋnvingă echipa mureşeană cu scorul 40-19.


Duminică, 5 aprilie, Cluj Crusaders are nevoie de susţinerea clujenilor pentru a se menţine pe primul loc ȋn cadrul Conferinţei de Nord-Vest, când este programat meciul cu rivala Timişoara 89ers. Partida ȋncepe la ora 11:00, pe terenul de rugby din Parcul Sportiv Universitar „Prof. Dr. Iuliu Haţieganu”, iar intrarea la meci este liberă.

Etichete: crusaders