monitorulcj.ro Menu
Sport

Care este cea mai iubită echipă sportivă din Cluj?

În ultimii ani aproximativ 90 de milioane de euro au fost investiți în cele două stadioane din Cluj-Napoca, în Sala Polivalentă și parcul „Iuliu Hațieganu”. Cu toate acestea conducerile cluburilor sportive se plâng de lipsa suporterilor la meciuri.

Potrivit datelor oficiale în ultimii cinci ani, aproximativ 90 de milioane de euro au fost investiție în infrastructură pentru susținerea și desfășurarea competițiilor sportive, dintre aceștia doar aproximativ 34 de milioane de euro sunt investiții din fonduri private, restul fiind investiții din fonduri publice.

Chiar dacă au fost investiți atât de mulți bani, sportul pare să ducă lipsă nu de echipe sportive ci de suporteri.


Potrivit datelor oficiale de la meciurile disputate pe teren propriu în Liga I, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu (stadion CFR Cluj) se strâng cei mai mulți suporteri, media lor, pentru anul 2014, fiind de aproximativ 4900 de suporteri. Universitatea Cluj, echipa cu cei mai mulți suporteri declarați în Cluj, adună la meciurile disputate pe Cluj Arena doar aproximativ 4500 de suporteri.

Potrivit unui studiu realizat de redactia Monitorul de Cluj, din datele oficiale puse la dispoziție de celelalte cluburi sportive din municipiul Cluj-Napoca, pe locul 3, într-un top al echipelor cu cei mai mulți suporteri în sală la meciurile oficiale, se află echipa de baschet masculin U Banca Transilvania, cu o medie de 1800 de suporteri prezenți la meciurile din Liga Națională în sezonul 2014-2015, în calcul fiind luate doar meciurile disputate în 2014.


Singura echipa sportivă a clubului sportiv Universitatea Cluj, la care prezența suporterilor este una rerlevantă, este echipa de handbal feminin U Alexandrion.

Potrivit aceluiași studiu, cei mai mulți suporteri au fost prezenți, atât pe stadionul CFR cât și pe Cluj Arena, la meciurile dintre echipa gazdă și echipa Steaua București.


Antrenorii fac apel la suporteri

Antrenorul echipei U Banca Transilvania, Marcel Țenter, declara la conferința după meciul cu Gaz Metan Mediaș, disputat la începutul acestui an, că și-ar dori mai mulți suporteri în tribune. „Îmi pare rău că echipa nu se mai bucură de susținerea galeriei. Eu fac parte din generația care a trăit momente incredibile alături de această galerie și, până la urmă, indiferent de motive, dragostea pentru baschet și pentru echipă ar trebui să rămână aceeași. Îi rog pe cei din galerie și pe toată lumea să lase puțin orgoliile la o parte, pentru că avem o echipă frumoasă și aș vrea să ne bucurăm cu toții de baschet. Clujul a creat o infrastructură extraordinară pentru baschet, încercăm să avem o echipă bună și ar fi păcat să nu avem și o galerie pe măsură”, declara Țenter.

Și antrenorul echipei Universitatea Cluj, Geroge Ogăraru, a făcut de mai multe ori apel la suporteri să vină pe stadion și să suțină echipa. La ultima conferință susținea că își dorește să dispute semifinala Cupei României împotriva rivalei din Gruia pentru că poate așa va fi stadionul plin. „Noi ne dorim să jucăm celor de la CFR din mai multe motive, pentru că am avea stadionul plin, și este unul dintre obiectivele pe care mi le-am propus, și îl vom avea atunci când vom avea o semifinală contra celor de la CFR”, a declarat antrenorul „studenților”.