monitorulcj.ro Menu
Sport

Tempestini, pe locul 25 după prima zi la Raliul Monte Carlo

Echipajul de la Napoca Rally Academy, format din Marco Tempestini şi Dorin Pulpea, a încheiat prima zi a Raliului Monte Carlo pe locul 25, o poziţie onorantă, avînd în vedere compania selectă în care concurează şi numărul mare de concurenţi, 121. Tempesta a început bine, nu a forţat şi a stabilit al 27-lea timp în prima probă specială, Le Moulinon - Antraigues. A mers apoi ceva mai slab, terminînd pe locul 34 cea de-a doua probă, Burzet - St.Martial, dar a crescut din nou ritmul pe prima trecere pe St.Bonnet Le Froid, pe care a terminat-o pe locul 23, în vreme ce timpul cumulat îl situa pe poziţia a 24-a în clasamentul general.

Din păcate, setările încercate pe a doua trecere pe St.Bonnet nu au fost cele mai fericite, astfel că pilotul clujean a pierdut pe ultima probă specială o jumătate de minut şi o poziţie în clasament.

„A fost foarte greu! Interesant, incitant, dar foarte, foarte greu! Am pierdut un loc pe ultima probă, dar a fost greşeala noastră. La ultimul parc de service am făcut maşina mai soft şi am fost mai lent cu 30 de secunde faţă de prima trecere. Dar nu contează foarte mult, deocamdată totul e bine, să vedem ce se va întîmpla mîine şi vineri“, a declarat Tempestini la capătul celor 128,37 km din prima zi a raliului.

În prima zi s-a concurat pe asfalt uscat, dar totul se poate schimba peste noapte. Ninsoarea prognozată în zonă nu a început încă, dar se poate porni în orele următoare, situaţie în care condiţiile de concurs se vor modifica dramatic. „Nu ninge încă, dar miroase clar a zăpadă. Dacă va ninge, totul va fi de zece ori mai dificil şi mai riscant“, a punctat pilotul de la Napoca Rally Academy.