monitorulcj.ro Menu
Sport

Miercurea Ciuc, din nou campioană

Formaţia HSC Miercurea Ciuc şi-a păstrat titlul de campioană a României la hochei pe gheaţă, după ce a învins luni, în deplasare, cu scorul de 6-0 (3-0, 1-0, 2-0), echipa ASC Corona Fenestela 68 Braşov, iar scorul general al finalei a fost de 4-2.

Acesta este cel de-al cincelea titlu consecutiv câştigat de formaţia ciucană. Jucătorii ciucani au primit trofeul atribuit campioanei din partea lui Barna Tanczos, preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă. „Meciul acesta este sfârşitul celui mai bun sezon din ultimii ani. A fost un sezon greu, însă a meritat efortul. Pe lângă un nou titlu, HSC a reuşit să câştige Liga MOL, dar, cel mai important, a adus cea mai mare performanţă la nivelul echipelor de club, prin calificarea în turul trei al Cupei Continentale“, a declarat preşedintele FRHG, citat de Agerpres.