Sport
Întăriri pentru echipa de volei masculin CS Universitatea
Echipa de volei masculin de la CS Universitatea Cluj a reușit două transferuri, întărindu-se astfel pentru sezonul 2013-14.
Mihai Ciupe, în vârstă de 20 de ani, din Zalău, a semnat un acord pe doi ani cu Universitatea. Acesta evoluează pe postul de secund, are 1.93 m și a fost legitimat ultima dată la LPS Piatra Neamț.
Cel de-al doilea nou venit este clujeanul Adrian Cociș. Și el are 1.93 m, este în vârstă de 23 de ani și a semnat pe doi ani. A evoluat ultima dată la CSU Arcada Galați, echipă care a promovat în Divizia A1 la finele sezonului trecut.
Bogdan Tănase, tehnicianul voleibaliștilor clujeni, a declarat că speră ca CS Universitatea să mai reușească și alte transferuri. „Sunt mulțumit de cele două achiziții, vorbim de jucători tineri, cu potențial, cum este cazul lui Mihai Ciupe și mă bucur că Adrian Cociș s-a întors la Cluj, să joace pentru Universitatea, Astfel vom încerca să promovăm jucătorii clujeni“.
Elevii lui Bogdan Tănase s-au reunit marți și au început pregătirea pentru noul sezon al Diviziei A1, care va începe abia în luna octombrie.