Sport
“U” Mobitelco este club de utilitate publică
Clubul de baschet “U” Mobitelco a fost declarat club de utilitate publică, printr-o hotărâre de Guvern.
Mircea Cristescu a declarat că astfel a fost recunoscută contribuţia clubului clujean în dezvoltarea baschetului precum şi impactul social deosebit al acţiunilor desfăşurate de “U” Mobitelco.
"Este o recunoaştere a faptului că de ani de zile luptăm pentru dezvoltarea baschetului, atât la nivel de juniori, cât şi la nivel de seniori. Suntem un ONG non-profit, care are 500 de copii legitimaţi. În acest sezon am avut 16 echipe înscrise în Campionatul Naţional de Juniori, plus 4 echipe la babybaschet şi 5 la minibaschet. În ultimii 5 ani am adunat 18 medalii, dintre care 8 de aur, trei de argint şi şapte de bronz. Cred că modul în care am dezvolat clubul, de la copii şi juniori până la seniori, ne-a ajutat să obţinem statutul de club de utilitate publică. Faptul ca U Mobitelco este club de utilitate publică ne va ajuta să accesăm mai uşor bani de la minister, dar şi să accesăm fonduri europene. Noi ne vom vedea în cotinuare de treabă, iar dacă vom primi bani de la stat va fi cu atât mai bine. Cu siguranţă, vom continua să dezvoltăm baschetul la toate nivelurile”, a declarat Cristescu, preşedintele de la “U” Mobitelco.