monitorulcj.ro Menu
Sport

Tenis: Tecău şi Mirnîi, învinşi în turul II al probei masculine de dublu la Roland Garros

Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi belarusul Max Mirnîi a fost învinsă cu 4-6, 7-6 (3), 7-5 de francezii Mickael Llodra şi Nicolas Mahut, sâmbătă, în manşa secundă a probei masculine de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.


Tecău şi Mirnîi au avut 5-2 în setul decisiv, dar apoi au pierdut cinci ghemuri la rând şi meciul, după două ore şi 11 minute.

Tecău şi partenerul său suedez Robert Lindstedt s-au oprit anul trecut în turul II la Roalnd Garros, învinşi de perechea Treat Huey (Filipne)/Dominic Inglot (Marea Britanie), pe care Llodra şi Mahut o vor întâlni în optimi anul acesta.

Horia mai are programat un meci sâmbătă, în primul tur la dublu mixt, alături de Anna-Lena Groenefeld (Germania), împotriva unui alt cuplul francez, Julie Coin/Nicolas Mahut.

Tecău şi-a asigurat până acum 160 de puncte la dublu şi 7.500 euro.

La dublu feminin, Sorana Cîrstea şi japoneza Ayumi Morita au fost învinse cu 7-5, 1-6, 6-0 de cehoaicele Andrea Hlavackova/Lucie Hradecka, favoritele nr. 2. Tot sâmbătă, Monica Niculescu şi americanca Vania King s-au calificat în optimile de finală, în urma victoriei cu 6-0, 6-4 în faţa cuplului Mona Barthel (Germania)/Liga Dekmeijere (Letonia).