Sport
Chivu şi Dorinel Munteanu, martori în dosarul transferurilor
Cristian Chivu, căpitanul echipei naţionale de fotbal, va fi citat ca martor la termenul din 13 aprilie în dosarul transferurilor, în care sunt cercetate 12 transferuri ale unor fotbalişti români.
Alături de internaţionalul român vor mai fi citaţi, potrivit Mediafax, şi antrenorul formaţiei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea şi foştii fotbalişti Ion Sburlea şi Denis Şerban. În schimb, managerul sportiv al clubului Astra Ploieşti, Florin Prunea şi fostul trezorier al Federaţiei Române de Fotbal, Marian Albu, vor fi aduşi cu mandat, deoarece au absentat la şedinţa de ieri.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal (Dinamo Bucureşti, Oţelul Galaţi, Gloria Bistriţa şi FC Argeş Piteşti).
În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999 - 2005. Printre aceste transferuri se numără şi cel al clujeanului Cristi Dulca, care a fost vândut în 1999 de Rapid la clubul sud-coreean Pohang Steelers.