monitorulcj.ro Menu
Sport

Conducerea Universității a cerut insolvența, Tribunalul nu a acceptat

Tribunalul Cluj Comercial a înregistrat, la 3 ianuarie, dosarul înaintat de FC Universitatea Cluj, mai precis de Ioan Mărginean, privind începerea procedurii de insolvenţă a SC Fotbal Cluj Universitatea Cluj SA, societatea care administrează gruparea din Liga 1.

FC Universitatea Cluj a solicitat intrarea în insolvență, însă Tribunalul Comercial Cluj a respins cererea, FC Universitatea Cluj se confruntă cu mari probleme financiare după ce a fost abandonată de Florian Walter și este al doilea club din Liga 1 care solicită deschidrea procedurii de insolvenţă, după FC Rapid. Problemele și datoriile clubului au crescut vertiginos după ce Walter a decis să se retragă și să finațeze gruparea Petrolul Ploiești, la care a plecat luând cu el 14 jucători de bază ai echipei. Preşedintele Tribunalului Comercial Cluj, Flaviu Moţu, a declarat luni, pentru Mediafax, că instanţa a respins cererea, sentinţa putând fi atacată cu recurs în termen de şapte zile de la comunicare. În cazul în care va fi depus recurs, acesta va fi judecat de Curtea de Apel Cluj.Moțu a declarat că în cererea depusă la instanţă se arată că FC Universitatea Cluj ar avea datorii de aproximativ 30 de milioane de lei. „Procedura de insolvenţă a fost formulată de SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA, susţinând că ar avea datorii de circa 30 de milioane de lei şi, ca atare, solicită insolvenţa“, a declarat Flavius Moţu. Acesta a adăugat că instanţa a respins cererea, motivarea deciziei urmând să fie făcută în zilele următoare.Tribunalul Cluj Comercial a înregistrat, la 3 ianuarie, dosarul înaintat de clubul condus de Ioan Mărginean privind începerea procedurii de insolvenţă a SC Fotbal Cluj Universitatea Cluj SA, societatea care administrează gruparea din Liga 1.Mai multe cluburi în situația „șepcilor roșii“FC Universitatea Cluj, grupare care se confruntă cu mari probleme financiare după plecare lui Florian Walter la Petrolul Ploiești, este al doilea club din Liga 1 care solicită deschidrea procedurii de insolvenţă după FC Rapid. Ieri însă, și președintele Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu, a declarat că echipa sa ar putea solicita intrarea în insolvență. Dumitru Dragomir, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a afirmat în mai multe rânduri că și alte echipe, precum Dinamo sau FC Brașov, au o situație financiară precară. Oficialul LPF a menționat chiar că este posibil ca din sezonul 2013-14, în Liga 1 să joace doar 14 echipe și să se treacă la sistemul cu play-off și play-out.