monitorulcj.ro Menu
Sport

România a învins pe Spania!

Naţionala de handbal feminin a României a învins, duminică, la Novi Sad, reprezentativa Spaniei, scor 31-26 (15-12), în primul meci din grupa principală II, la CE din Serbia.

România a făcut cel mai bun joc al său în competiţie şi a obţinut o victorie clară şi obligatorie pentru a rămâne în cursa pentru medalii. Echipa lui Tadici este obligată să câştige şi meciurile cu Ungaria şi Germania pentru a avea şanse la calificarea în semifinale.

„Tricolorele“ au făcut o primă repriză bună şi au condus aproape în permanenţă. Spania, a marcat primul gol al întâlnirii (0-1, min. 2). De la 2-2 (5), România a făcut 5-2 (11), după ce Paula Ungureanu a apărat două aruncări de la 7 metri. Elevele lui Tadici au menţinut un avantaj de 2-3 goluri în cea mai mare parte a timpului, irosind în câteva rânduri şanse de a ajunge la patru goluri în plus pe tabela de marcaj. Brădenau şi Curea au ratat şi ele de la 7 metri, iar Spania s-a apropiat la un singur gol de câteva ori, dar în cele din urmă scorul la pauză a fost de 15-12 pentru România. Echipa noastră a suferit, însă, o lovitură grea în ultimele secunde ale reprizei, când Crina Pintea a văzut direct cartonaş roşu, pentru un contact cu iberica Marta Mangue.

În ciuda situaţiei delicate, „tricolorele“ au avut un debut excelent de repriză secundă şi s-au desprins la cinci goluri, 18-13 (33), iar apoi a ajuns chiar la şase goluri, 20-14 (35). Cu atenţie şi o doză de şansă, România a mărit avantajul la opt goluri, 23-15 (40), iar apoi la 9 goluri, 25-16 (42). Cu zece minute înainte de final, România avea un avans de zece goluri, 28-18, la cel mai bun joc al tricolorelor în Serbia. Finalul a fost mai slab, tricolorele nu au mai reuşit să înscrie timp de opt minute în faţa unei apărări agresive a Spaniei, care a recuperat din diferenţă, marcând de şase ori la rând: 29-25 (57). România s-a impus cu 31-26.

Pentru România au evoluat: Paula Ungureanu, Talida Tolnai - Adriana Nechita (6 goluri), Melinda Geiger, Adriana Ţăcălie, Aurelia Brădeanu (5), Crina Pintea, Ionela Stanca (2), Oana Manea, Cristina Neagu (7), Adina Meiroşu (4), Clara Vădineanu, Iulia Curea (7). Selecţioner: Gheorghe Tadici.