monitorulcj.ro Menu
Sport

Steaua și CFR, cele mai bune

Steaua Bucureşti a urcat opt poziţii şi se află pe locul 58, cu 147 de puncte, în clasamentul pe luna septembrie al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia românească cel mai bine clasată în această ierarhie.

 

Următoarea echipă din clasament este CFR Cluj, care ocupă locul 59, în urcare de pe 74, cu 146,5 puncte. Echipa Rapid Bucureşti a coborât nouă locuri şi se află pe poziţia 76, cu 130,5 puncte.

FC Vaslui a înregistrat o coborâre de pe 71 pe 82, cu 125 de puncte, la egalitate cu Kashiwa Reysol (Japonia), Rosenborg Trondheim (Norvegia) şi Legia Varşovia (Polonia). Echipa Dinamo Bucureşti a căzut de pe locul 163 pe 166, cu 96,5 puncte, la egalitate cu Al-Ahli Jeddah (Arabia Saudită), Maritimo Funchal (Portugalia) şi Tromso IL (Norvegia).

Şi Pandurii Târgu Jiu a coborât de pe locul 381 pe 390, cu 64,5 puncte, la egalitate cu CF America (Mexic), Power Dynamos FC Kitwe (Zambia), FC Zurich (Elveţia), PBS Kuala Terengganu (Malaysia), Sligo Rovers (Irlanda) şi Shimizu S-Pulse (Japonia).

Echipa Gaz Metan Mediaş a coborât 34 de poziţii şi se află pe locul 397, cu 64 de puncte, la egalitate Betis Sevilla (Spania), Norwich City (Anglia), FC Daugava (Letonia), Cliftonville FC (Irlande de Nord), Genoa (Italia), Torpedo Kutaisi (Georgia) şi Al-Ahli Shandi (Sudan).

Ultima echipă din România în acest clasament, Oţelul Galaţi, a coborât de pe 405 pe 409, cu 62 de puncte, la egalitate cu Crusaders FC (Irlanda de Nord), Levski Sofia (Bulgaria), Academica Coimbra (Portugalia), SC Freiburg (Germania), CD Saprissa San Juan (Costa Rica), Rayo Vallecano (Spania) şi Wigan Athletic (Anglia).