monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR a trecut pe primul loc!

CFR a învins Pandurii cu 2-0 şi a trecut pe primul loc în Liga 1, profitând de înfrângerea celor de la Dinamo, 1-3 în faţa Sportului Studenţesc.

„Feroviarii” nu au făcut un meci grozav în faţa echipei lui Petre Grigoraş, dar au câştigat cele trei puncte puse în joc şi au reuşit să treacă pe primul loc în clasament.Oaspeţii au început mai bine şi au dominat prima repriză a meciului din Gruia, însă fără a reuşi să marcheze. Jorge Costa şi-a motivat însă foarte bine elevii la pauză, clujenii fiind mult mai incisiv în repriza secundă, Rui Pedro şi Kapetanos ratând două bune ocazii în primele minute ale mitanului secund. În minutul 60, Sougou a deschis scorul, după ce a recuperat o minge de la Cardoso, a intrat cu ea în careu şi a şutat spre poartă.După primirea golului, gorjenii au căutat egalarea şi au reuşit să îşi creeze mai multe ocazii, însă portarul Beto a avut o zi excelentă. Kapetanos a închis tabela în minutele de prelungiri. Arbitrul a acordat un faul la mijlocul terenului, „feroviarii” au trimis mingea în careul Pandurilor, de unde Kapetanos a trimis pe poartă şi l-a învins pe Mingote.În urma acestui succes, CFR a trecut pe primul loc în clasamentul Ligii 1, întrucât Dinamo a pierdut surprinzător, pe teren propriu, în faţa Sportului Studenţesc. „Feroviarii” au 46 de puncte, cu două mai mult decât “câinii roşii”. În etapa a 22-a, elevii lui Jorge Costa vor evolua în deplasare la Sportul Studenţesc, revelaţia returului. Meciul se va disputa miercuri, 21 martie, de la ora 15.30, pe stadionul Regie din Bucureşti.Caseta tehnicăCFR Cluj: Beto - Maftei (Panin '68), Cadu, Nuno Diogo, Camora - Peralta, Celestino - Sougou, Rui Pedro (Vranjes '74), Bastos (Ronny '46) - Kapetanos.Pandurii Târgu Jiu: Mingote - V. Alexandru, Viera, Cardoso (Cristea '62), Nistor - Pintilii - Unguruşan, Maxim, Lemnaru (Unguru '70), Batin - Ibeh (Neagu '62). Cartonaşe galbene: Maftei '21, Bastos '42, Cadu '73, Kapetanos '81 / Pintilii '24, Unguruşan '81.Meciul a fost arbitrat de o brigadă condusă la centru de Robert Dumitru.Spectatori: 8.000.