monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Copii bolnavi cronici au aprins o lumânare pentru colegii lor morți, la mănăstire în Grecia. Ungureanu: „Au suferit cumplit”

Copiii bolnavi cronici, cu insuficiență renală, plecați în tabără în Grecia prin o asociație clujeană, și-au comemorat colegii morți în pandemie prin aprinderea unei lumânări la o mănăstire.

Copii bolnavi cronici au aprins o lumânare pentru colegii lor morți, la mănăstire în Grecia. Ungureanu: „Au suferit cumplit”

 

50 de copii și tineri se află într-o tabără de tratament în Grecia, duși de asociația clujeană Asociația pentru Solidaritate și Empatie Delia Gradinaru.


 

Deputatul Emanuel Ungureanu este alături de ei, iar într-o plimbare la Mănăstirea Agios Georgios Selinari, copiii au aprins lumânări pentru colegii lor care au murit în pandemia de COVID-19.


„Cu Dumnezeu înainte! Începutul anului școlar ne-a găsit în tabăra de tratament pentru copiii și tinerii cu insuficiență renală cronică din România. În drum spre orașul superb construit de venețieni, Agios Nikolaos Crete am poposit la Mănăstirea Agios Georgios Selinari.

Unii copii din Asociatia pentru Solidaritate si Empatie Delia Gradinaru au aprins o lumânare și s-au rugat pentru cei 8 tineri din asociație decedați în timpul pandemiei. Ne-am amintit de Dana Lozneanu care a murit la Spitalul Județean din Suceava în 15 februarie. (foto 2)


Ne-am rugat toți pentru sănătate. Bolnavii cronici au suferit cumplit în pandemie, mai ales în perioada în care au fost închise spitalele. L-am rugat pe Dumnezeu să îi binecuvinteze pe cei care îi sprijină pe acești tineri curajoși grav bolnavi.

Lunar, din donațiile unor oameni deosebiți ca: Adriana Cristian, Daniel Kluyber, Răzvan Babeș, Mihai Teaha și mulți alții, plătim burse școlare pentru 15 copii și tineri din asociație. Ariana are 11 ani și a intrat în clasa a IV-a. Un copil minunat și harnic.(foto 5)


Astăzi, copiii din asociația mea învață să respire aer curat și să se bucure încă de vacanță. Revin imediat zilele cu griji și suferință.

Eu îmi încep munca la catedră cu ei. Cred însă că ei sunt profesorii și eu elevul. Învăț zilnic de la ei dragostea de viață, demnitatea în lupta cu boala, solidaritatea și empatia. Să avem un an școlar mai bun, cu mai multă sănătate! Dumnezeu să ne vorbească de bine!”, a transmis Emanuel Ungureanu din Grecia.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO. O asociație din Cluj a dus 50 de copii cu insuficiență renală în tabără, în Grecia: „14 zile de bucurie în 360 de suferință”

 

Tineri cu insuficiență renală, în tabără în Grecia. Ungureanu: „E gura lor de aer proaspăt. 8 tineri au murit în pandemie”