monitorulcj.ro Menu
Sănătate

RECORD: Peste 1 MILION de doze de vaccin Pfizer ajung luni pe aeroporturile din Cluj și alte două județe

O tranșă record de doze de vaccin Pfizer BioNTech împotriva COVID-19 va ajunge pe aeroporturile din Cluj-Napoca și alte două orașe din țară.

RECORD: Peste 1 MILION de doze de vaccin Pfizer ajung luni pe aeroporturile din Cluj-Napoca și alte două orașe

 

 


 

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), anunţă că luni, 31 mai, va ajunge în România o tranşă record de vaccin Pfizer/BioNTech, cu 1.091.610 doze. 


 

E vorba de cea mai mare tranşă de la debutul campaniei de vaccinare.


„Tranşă record pentru România! Mâine dimineaţă vor ajunge în ţara noastră 1.091.610 doze vaccin Pfizer/BioNTech, cea mai mare tranşă de la debutul campaniei de vaccinare. 3 aeronave sunt pregătite astfel încât dozele să fie livrate în siguranţă, iar zborurile vor avea loc pe aeroporturile Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Aceste doze vor ajunge în centrele regionale din Constanţa, Timişoara, Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi şi Braşov”, a scris Andrei Baciu duminică, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, el adaugă că este îmbucurător că toate "cele patru companii autorizate în Uniunea Europeană livrează vaccinurile conform planului stabilit cu ţara noastră".


„Este important ca fiecare doză să fie folosită în centrele deschise în toată ţara. Fii responsabil! Vaccinează-te!", a mai spus vicepreşedintele CNCAV.

Din 27 decembrie 2020, în România au fost administrate 7.740.297 de doze unui număr de 4.279.871 de persoane, dintre care 819.445 au primit o doză şi 3.460.426 şi pe cea de-a doua, conform datelor difuzate sâmbătă de către CNCAV.


CITEȘTE ȘI:

VACCINAREA anti-COVID la copii începe de săptămâna viitoare în România! Când încep programările pe platformă?

 

Noi măsuri de RELAXARE în Cluj, la 50% populație vaccinată. Boc: „Eliminăm treptat restricțiile”