monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Maraton de vaccinare pentru copii, „cadou” de 1 iunie. Cei cu vârsta de peste 12 ani ar putea fi imunizați

Autoritățile plănuiesc organizarea unui maraton de vaccinare pentru copii la nivel național, în zilele de 31 mai și 1 iunie. Ar putea fi vaccinați chiar și copiii cu vârsta de peste 12 ani.

Maraton de vaccinare pentru copii, „cadou” de 1 iunie. Cei cu vârsta de peste 12 ani ar putea fi imunizați.

 

 


Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat, marți, că în zilele de 31 mai și 1 iunie urmează să fie organizat un maraton de vaccinare pentru copii. Se ia în calcul inclusiv vaccinarea celor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani.

 


„Intenționăm să organizăm în perioada 31 mai-1 iunie, pentru că este Ziua internațională a copilului, un maraton la nivel național pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 16-18 ani, însă dacă până la acel moment vom avea și autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani avem în plan această activitate de vaccinare. 

Ne-am dori ca acest maraton să funcționeze neîntrerupt cel puțin 24 de ore, încât să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de tineri, de copii, de adolescenți, să se poată prezenta în centrele de vaccinare, evident însoțiți de un aparținător, de tutorele legal, părinți, bunici”, a spus Valeriu Gheorghiță. 


El a subliniat că cei sub 18 ani se pot vaccina și până atunci, dar în zilele de 31 mai și 1 iunie, copiii vor avea prioritate la imunizare, cele două zile fiind dedicate vaccinării acestora. 

CITEȘTE ȘI


Vaccinare anti-COVID în școli, pentru elevi. Ministrul Sănătății: „Încurajez părinții să-și vaccineze copiii, când va fi posibil”