monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Începe vaccinarea anti-Covid în cabinetele medicilor de familie. Cum te poți programa?

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare în România, a anunțat azi într-o conferință de presă că au fost stabilite procedurile de vaccinare împotriva Covid-19 în cabinetele medicilor de familie.

Începe vaccinarea anti-Covid în cabinetele medicilor de familie. Cum te poți programa?

 

 


Valeriu Gheorghiță a explicat azi, în cadrul unei conferințe de presă, cum vor decurge vaccinările ce vor fi făcute la cabinetele medicilor de familie. Acesta a afirmat faptul că programările se vor realiza pe listele deschise de fiecare doctor în cabinete.

Doar 30% dintre medici

Doar 3028 medici vor să vaccineze dintr-un total 10940, adică aproximativ 30%, a declarat medicul în conferință de presă.


"Doar 30% din medicii de familie s-au înscris pentru a-și vaccina anti-COVID pacienții, ceea ce este mai puțin decât ne așteptam", a explicat Valeriu Gheorghiță. Acesta a spus că miercuri va demara proiectul pilot din județul Timiș pentru vaccinare, implicați fiind 50 de medici de familie. 

Doar vaccinuri care pot fi ținute la temperatura din frigider

Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie se va face cu doze care pot fi ținute la frigider, cu vaccinul AstraZeneca și Johnson&Johnson, în funcție de cantitatea pe care țara noastră ar putea să o primească în perioada următoare.


"În cabinetele medicilor de familie pot fi folosite doar vaccinuri care pot fi ținute la temperatura din frigider. De aceea, există două opțiuni pentru vaccinarea în cabinetele medicilor de familie, AstraZeneca și Johnson&Johnson. Fiecare medic de familie își va stabili programul de vaccinare, în afara orelor obișnuite de lucru", a mai spus Gheorghiță. 

Peste 2 milioane de români s-au vaccinat până acum împotriva COVID-19, dintre care mai mult de 1.220.000 de persoane cu ambele doze, a mai precizat Valeriu Gheorghiță.


"Peste 400.000 de persoane aflate pe listele de așteptare au primit notificare pentru a se programa la vaccinare, iar peste 290.000 s-au programat. Randamentul este de peste 70% pentru programările la toate cele 3 vaccinuri. (...) 148.000 de angajați din învățământ au fost vaccinați - procentul se apropie de 45% din totalul angajaților din domeniu", a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.