monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Vaccinul anti-COVID19, calea cea mai scurtă spre o viață normală. Rector UMF: „Aștept cu nerăbdare să mă vaccinez”

Anca Dana Buzoianu, medic primar farmacolog și rector UMF Cluj, a spus că așteaptă cu nerăbdare să se vaccineze împotriva COVID-19 și a explicat care sunt motivele sale și de ce este important ca toți să o facem.

Vaccinul anti-COVID19, calea cea mai scurtă spre o viață normală. Rector UMF: „Aștept cu nerăbdare să mă vaccinez”

 

 


Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca a explicat într-un videoclip postat pe pagina de Facebook a instituției de ce este importantă vaccinarea și care sunt motivele pentru care o va face.

 


Totodată, prof. dr. Anca Dana Buzoianu a susținut că „medicina și știința vor salva omenirea prin efortul depus de sute de cercetători” care au dezvoltat într-un timp record mai multe vaccinuri împotriva COVID-19. Două dintre acestea au fost deja aprobate și au ajuns pe piață, anume vaccinul Pfizer BioNTech și Moderna.

2020, anul în care ne-am dat seama că ne plimbăm printre eroi

Anul care a trecut ne-a pus pe toți la încercare, dar ne-a făcut și să conștientizăm că ne plimbăm printre eroi:


„În aceste vremuri ne-am apropiat mai mult decât oricând, am descoperit ce înseamnă omenia, bunătate și curajul. Am aflat că eroii se află printre noi: îi întâlnim în spitale, la școală, pe stradă și în casele noastre. După aproape un an de neliniște și teamă, de frustrare și dorința unei vieți normale, avem în sfârșit speranța de a învinge lupta cu virusul COVID-19, acest inamic nevăzut, dar atât de viclean”, a povestit rectorul UMF Cluj.

Anca Buzoianu așteaptă cu nerăbdare să se vaccineze, împreună cu familia sa și consideră că procesul de vaccinare reprezintă soluția pe care am așteptat-o cu toții aproape un an de zile, dar și „calea cea mai scurtă spre o viață normală”.


De ce se vaccinează rectorul UMF Cluj?

Rectorul universității clujene de medicină a mărturisit care sunt motivele pentru care a ales să se vaccineze. Primul motiv este frica de îmbolnăvire cu COVID-19: „În primul rând pentru că îmi este frică de această boală parșivă care poate fi letală. S-a dovedit că vaccinarea anti-COVID-19 împiedică dezvoltarea formelor severe ale bolii.”

Totodată, Buzoianu consideră că este responsabilă de sănătatea oamenilor care o înconjoară, iar acțiunile sale ar putea să aibă consecințe, depinzând de comportamentul pe care îl abordează: „În al doilea rând, mă simt responsabilă pentru cei dragi mie pe care doresc să-i protejez: familia mea, prietenii, colegii. Mă simt responsabilă pentru întreaga comunitate. Respectul pentru cei din jur trebuie să ne ghideze comportamentul.”


Un alt motiv este faptul că vaccinarea e cea mai eficientă metodă pe care o avem în prezent, pentru combaterea virusului pandemic: „Nu în ultimul rând, pentru că vaccinarea este cea mai sigură, eficientă și rapidă cale de a reveni la viața noastră dinainte pe care ne-o dorim cu toții.”

Ce alegi: reacții adverse ușoare sau „sechele pe termen lung” în urma îmbolnăvirii cu COVID-19?

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca îi îndrumă pe oameni să se informeze din surse de încredere. Totodată, le explică faptul că reacțiile adverse sunt normale și întâlnite la orice medicament:

„Despre reacțiile adverse ale vaccinului este important să ne informăm din surse de încredere. Ca medic primar farmacolog vă pot spune că orice remediu, fie el medicament, supliment alimentar sau vaccin, poate avea reacții adverse, dar în cazul acestui vaccin obținut prin tehnologie de ultimă generație, reacțiile adverse sunt rare și ușoare: dureri de cap, oboseală, durere la locul injectării, etc.”

Despre reacțiile alergice, Dana Buzoianu a spus că sunt rare și pot fi controlate, dar simptomele în urma infectării cu COVID-19 pe termen lung sunt „dovedite”:

„Extrem de rar pot să apară reacții alergice, care pot fi, însă, controlate. Reacțiile pe termen lung sunt improbabile, în schimb, după infectarea cu COVID-19, sechelele pe termen lung sunt dovedite. Fibroză pulmonară, tulburări nervoase, afectarea memoriei și așa mai departe. De aceea, vă îndemn să vă vaccinați.”

CITEȘTE ȘI:

Studenții mediciniști se vaccinează anti-COVID. „Ne-am informat, vaccinul e sigur. Pentru prima dată suntem cu un pas înaintea virusului.”

 

Prima schemă de tratament COVID19, elaborată de medicii de la UMF Cluj. A fost folosită în toate spitalele din țară