Sănătate
Centru de excelență în tratarea cancerului pentru UMF Cluj. Boc: „Am putea să găsim un leac definitiv pentru cancer”
Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu UMF „Iuliu Hațieganu”, construiește un centru de excelență pentru tratarea cancerului în cartierul Borhanci. Emil Boc spune că toate universitățile clujene sunt susținute de Primărie și are pregătite câteva proiecte pentru ele.
În cartierul Borhanci se va construi un centru de excelență pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, de Primărie și Institutul Oncologic.
Centrul de excelență se va întinde pe o suprafață de 5.000 metri pătrați, în cartierul în care se construiește în prezent și un hub educațional de amploare, cu creșă, grădiniță, școală și o bază sportivă.
Proiectul va fi finanțat prin fonduri europene, a spus Emil Boc la radio.
Cele mai avansate tehnologii în vindecarea cancerului vor fi la Cluj
Centrul de excelență pe care urmează să îl construiască Primăria Cluj-Napoca, destinat specialiștilor și studenților UMF, va avea cele mai avansate tehnologii pentru tratarea cancerului.
În Borhanci, Primăria are o suprafață de 75 de hectare, iar o parte din acestea vor fi destinate centrului de excelență, a precizat edilul Clujului: „În total sunt 75 de hectare, dar sunt în jur de 5-7 hectare care sunt disponibile pentru realizarea unui hub educațional de amploare, dar și de a construi acest centru de excelență în vindecarea cancerului. Avem resurse uriașe la Cluj, prin experții pe care îi avem de la UMF și Institutul Oncologic.”
Pentru a aduce tehnologii de înaltă calitate, proiectul va fi susținut din fonduri europene. Primarul speră că prin acest efort s-ar putea îmbunătăți tratamentul cancerului, fiindcă acestei boli „nimeni nu i-a dat de leac”:
„Cele mai avansate tehnologii în tratarea cancerului se vor dezvolta acolo cu bani europeni. Asta înseamnă salvarea de vieți, mai ales că Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj este una de referință în domeniul medical, în România și în Europa. Noi venim și ajutăm, să punem și noi umărul ca să se poată realiza centrul, pentru că până la urmă nimeni nu a găsit leacul definitiv pentru molima asta care e cancerul. Și atunci noi vom susține orice efort pentru a putea îmbunătăți tratamentul împotriva cancerului”.
Reprezentanții UMF Cluj spun că proiectul încă se află la stadiul de idee.
Primăria ajută toate universitățile clujene
Primarul municipiului Cluj-Napoca a mai menționat că toate universitățile Clujului primesc sprijin constant din partea Primăriei, dar mai ales cele trei mari universități: Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.
Pentru fiecare dintre cele trei există pregătit un proiect din fonduri europene: „2021 bate la ușă și urmează să se aprobe și exercițiul financiar de la Uniunea Europeană. Noi trebuie să fim cu proiectele pregătite, din acest punct de vedere.”
Susținerea universităților este un aspect foarte important pentru primar, având în vedere că acestea constituie „motorul de dezvoltarea a orașului”. Studenții reprezintă „resursele cele mai importante” pentru viitor, adică forța de muncă, talente și salarii mai bine plătite:
„Săptămâna asta am luat câteva decizii extrem de importante pentru sprijinirea motorului de dezvoltare a orașului, în jurul universităților, care este cea mai importantă resursă strategică a Clujului pentru locurile de muncă”, a anunțat Emil Boc.
Centru UBB cu tehnologii de ultimă generație pentru nanohealth
Primăria Cluj-Napoca a sărit și în sprijinul Universității Babeș-Bolyai, care va construi un centru de nanotehnologie, în parteneriat și cu alte universități clujene. Și acest proiect va fi finanțat prin fonduri europene.
Centrul, care va fi construit în cartierul Lomb, va avea tehnologiie de ultimă generație în domeniul nanohealth, mai exact, tehnologii care vor trata boli cornice precum diabetul, asmul, hipertensiunea.
În prezent se efectuează forajele tehnice, ca mai apoi să se știe exact de ce suprafață va fi nevoie pentru construirea centrului de info nanotehnologie:
„UBB vrea să facă tot un centru pe bani europeni, în parteneriat cu Primăria, de info nanotehnologie, dar împreună și cu celelalte universități clujene. Vom avea tehnologii din domeniul nanohealth, care înseamnă viitorul medicinei. Acolo facem forajele tehnice ca să stabilim exact câți metri pătrați de teren îi acordăm ca să se poată construi”, a declarant Boc.
Institutul care se va construi la Cluj va fi unul modern care va reprezenta exact dimensiunea de inovare a Clujului. Centrul de nanotehnologie va însemna viitorul locurilor de muncă.
Proiectele pentru UMF și UBB, parte din programul de reziliență
Cele două mari proiecte care au în centru universitățile clujene fac parte din programul de reziliență și susținere financiară:
„Universitățile clujene joacă un rol important în dezvoltarea orașului, fapt pentru care încercăm să le sprijinim prin aceste două proiecte mari de care v-am spus: cel cu centrul de excelență pentru tratarea cancerului și cel de info nanotehnologie al Universității Babeș-Boyai, în parteneriat cu celelalte universități clujene, care se vor realiza pe fonduri europene. Ele sunt prinse de programul de reziliență și susținere financiară.”
Campusul Observator al UTCN va fi modernizat
Nici Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca nu a fost lăsată la o parte. Un alt proiect al Primăriei vizează modernizarea campusului Observator.
„Am adoptat pentru Universitatea Tehnică în Comisia Tehnică de Urbanism un proiect pentru modernizarea zonei Observator pentru a-și putea crea o infrastructură pe măsura capacității universității”, a adăugat Boc.
Prin acest proiect, primarul dorește să mențină „universitatea atractivă”: „Deci UTCN la fel e sprijinită în Observator ca să își modernizeze campusul universitar, pentru a fi în continuare universitatea atractivă pentru studenți.”
CITEȘTE ȘI: