monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Cum ne protejăm familia de sărbători? Cherecheș: „Nu ar trebui să ne îmbrățișăm”

Ne putem vizita familia de sărbători, dar în același timp să-i protejăm pe cei dragi de infectarea cu COVID19? Nu este suficient dacă purtăm masca de protecție pe tot parcursul vizitei.

Cum ne protejăm familia de sărbători? Cherecheș:„Nu ar trebui să ne îmbrățișăm”

 

 


Răzvan Cherecheș, directorul departamentului de sănătate publică din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj, a explicat că purtarea măștii pe durata vizitei celor dragi de sărbători nu este suficientă pentru a-i proteja pe aceștia de posibilitatea infectării cu COVID19.

 


Masca va fi o barieră între membrii familiei

După cum a mai explicat expertul, masca de protecție diminuează, dar nu elimină complet riscul infectării dacă este purtată corect de toată lumea aflată în aceeași încăpere. Măștile nu înlocuiesc distanțarea fizică, ci vin în completarea acesteia.

Pe de altă parte, nu există vizită de Crăciun fără o masă în familie, astfel că dacă vom purta masca de protecție, cei din jurul nostru vor înțelege că nu vom mânca împreună. Cherecheș susține că acest lucru trebuie anunțat din timp și că este nevoie să anticipăm situația în care vor fi făcute presiuni asupra noastră să gustăm un preparat tradițional.


„Ar trebui să ne pregătim din timp răspunsuri pentru astfel de scenarii. Dacă în urma evaluării riscurilor vom decide să mâncăm totuși împreună de sărbători, e important să insistăm ca măcar distanța la masă să fie păstrată, să nu împărțim mâncare din aceeași farfurie și să nu încurcăm tacâmurile între noi. O recomandare utilă este aceea de a nu asculta muzică sau de a da volumul foarte încet, astfel încât să nu fie nevoie să ridicăm vocea pentru a ne auzi unii pe alții. Când vorbim tare, eliminăm mai multă salivă în jurul nostru, aceasta fiind una dintre principalele metode de transmitere a virusului”, a explicat Cherecheș.

Prietenii sau familia?

Putem să ne vizităm familia dacă ne-am văzut doar cu prieteni apropiați? Majoritatea persoanelor lasă garda jos în jurul cunoscuților, deoarece familiaritatea ce îi înconjoară pe cei apropiați ne face să ne simțim în siguranță. Cu toate acestea, Cherecheș numește acest sentiment „o falsă siguranță”, deoarece chiar dacă recomandările dau de înțeles că trebuie să evităm aglomerația și străinii, există un risc similar de infectare și în jurul persoanelor apropiate.


Testul PCR negativ nu este sigur întotdeauna

Oamenii nu ar trebui să se bazeze foarte mult pe rezultatul negativ al testului COVID în momentul în care doresc să-și viziteze familia. Cherecheș este de părere că testele negative Covid nu prezintă o confirmarea a faptului că întâlnirea cu familia va fi una sigură.

„Chiar și la aproape un an de când ne confruntăm cu această situație, oamenii de știință nu au încă certitudini cu privire la multe dintre problemele cu care ne confruntăm. De exemplu, nu știm exact care este momentul de la care o persoană infectată cu SARS-CoV-2 generează un test pozitiv. Virusul se multiplică exponențial în organism. Pot exista situații în care o persoană cu COVID19 să fie testată negativ dimineața și pozitiv după-amiază.”


De asemenea, există și posibilitatea unui test fals negativ. O recomandare a specialistului este de a ne izola timp de 2 săptămâni înainte de a ne vizita familia, adică să stăm în casă, să anulăm interacțiunile cu alte persoane și să nu mergem la muncă.

E posibil ca acești prieteni să se fi văzut cu alte persoane, fie la muncă, fie în alte circumstanțe. La rândul lor, acele persoane au alți prieteni, iar în acest fel se creează o altfel de aglomerație, una de întâlniri în lanț.

Fără îmbrățișări la plecare

Pe lângă faptul că nu este o idee bună să cântăm colinde în cor, ventilația este crucială în limitarea răspândirii virusului. Oamenii ar trebui să facă un efort să aerisească des încăperea în care stă toată familia, în ciuda frigului de afară.

„Chiar dacă va fi foarte frig afară, este o idee foarte bună să ne îmbrăcăm mai gros și să ținem un geam deschis sau să aerisim cât mai des încăperea în care vom sta cu toții. E foarte util să amintim familiei să aerisească bine încăperea imediat după ce vom părăsi casa. Din păcate, nu ar trebui să ne îmbrățișăm la plecare.”

Foarte multe cazuri de COVID19 provin din transmitere de la persoane asimptomatice, așadar, oamenii ar trebui să fie conștienți de faptul că deși se simt în perfectă stare de sănătate, este posibil să fie infectați și să-l transmită familiei, a explicat Răzvan Cherecheș, conform soundofscience.info

CITEȘTE ȘI:

Cât de sigur e să călătorim în perioada sărbătorilor? Cherecheș: „Grija pe care o avem noi trebuie să fie dublată”