Sănătate
Cluj-Napoca a depășit pragul de 1,5 cazuri COVID la mia de locuitori de la care se pot închide restaurantele
Cluj-Napoca a depășit pragul de 1,5 cazuri COVID la mia de locuitori în ultimele 14 zile. Odată depășit acest prag, se pot închide restaurantele, cafenelele și sălile de jocuri.
Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean a anunțat că, după recordul de 117 infectări cu coronavirus înregistrat joi, Cluj-Napoca a ajuns la o rată de 1,54 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile.
Prefectul nu a oferit deocamdată detalii suplimentare despre deciziile ce urmează să fie luate după trecerea pragului de 1,5 infectări la Cluj-Napoca.
„Mâine vom avea ședință CJSU. Aștept analiza DSP și propunerile de măsuri”, a completat Abrudean.
Amintim însă că prin hotărârea 43 din 27 august, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis că activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor se poate relua în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.
CNSU a decis că, atunci când incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, comitetele județe pot decide restricționarea activității restaurantelor și cafenelelor. Această măsură vizează și restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor și pensiunilor, precum și activitatea sălilor de jocuri de noroc.
Din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19 în ultima perioadă, unele județe, inclusiv județul Cluj, au decis restricționarea activității restaurantelor și barurilor din localitățile cele mai afectate de epidemie.
CITEȘTE ȘI
Care este posibilitatea ca toate școlile să intre în scenariu roșu? Creșterea numărului de cazuri de COVID-19 afectează sistemul educațional