Sănătate
Un județ introduce noi măsuri de protecție. Masca va fi obligatorie și în jurul școlilor
Numărul mare de infectări înăsprește măsurile de protecție într-un județ din țară.
În județul Galați, masca devine obligatorie și în jurul școlilor. Măsura îi vizează nu doar pe copii, părinți sau profesori, ci pe toți cei care trec prin zonă.
Începând de luni, masca devine obligatorie pe o rază de o sută de metri în jurul tuturor unităţilor de învăţământ din judeţul Galaţi. Măsură a fost luată şi pentru că, atunci când îşi aşteaptă copiii de la ore, mulţi părinţi obişnuiesc să se îmbulzească aici, la gardul şcolii, iar asta creşte riscul de îmbolnăvire.
„Sunt mai multe motive: primul motiv ar fi incidența de infectare care a ajuns în municipiul Galaţi de 1,29 şi mai avem foarte puţin până la pragul de 1,5 la mia de locuitori. Sunt probleme şi în spitale. Astăzi vă pot spune că toate paturile de la AŢI sunt ocupate”, a declarat Eugen Hristache, subprefect al județului Galaţi, citat de Știrile PRO TV.
CITEȘTE ȘI