monitorulcj.ro Menu
Sănătate

FOTO. Curtea Spitalului de Urgență, de nerecunoscut după modernizare

Curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență a fost modernizată și arată spectaculos.

FOTO. Curtea Spitalului de Urgență, de nerecunoscut după modernizare

 

 


Aleile, carosabilul și spațiile verzi din curtea Complexului Clinicilor 3-5, au fost supuse, timp de aproape un an, unor ample lucrări de modernizare, iar rezultatele sunt pe măsură. Pacienții au acum la dispoziție grădini interioare, mobilier urban modern și locuri de parcare noi.

 


Printre lucrările realizate se numără:

- grădini interioare și spații verzi proaspăt amenajate;


- spațiu carosabil asfaltat și alei pietonale pavate;

- bănci, suporți pentru biciclete, stații de încărcare pentru mașini electrice;


- un sistem nou de iluminat;

- un sistem automatizat de irigații;


- 276 locuri de parcare amenajate.

Investiție de pe 4,5 milioane de lei

Investiția, în valoare totală de peste 4.500.000 lei, a presupus, într-o primă fază, refacerea rețelei de apă și canalizare și crearea unui sistem pentru amplasarea în subteran a rețelelor de curent electric și curenți slabi.

S-au realizat apoi asfaltarea suprafeței carosabile, pavarea suprafeței pietonale, amenajarea spațiilor verzi,  trasarea și numerotarea locurilor de parcare. Investiția a fost suportată din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca. 

Urmează renovarea clădirilor

Următoarele obiective vizează refațadizarea clădirilor, îndepărtarea cablurilor aeriene de pe clădiri, reabilitarea acoperișurilor, implementarea unui sistem de signalistică exterioară și a sistemului modern de control al accesului autovehiculelor în incinta spitalului.

De asemenea, în curând, curtea Complexului Neuro-Psihiatrie va intra, la rândul său, într-un proces similar de modernizare și reabilitare.

 

CITEȘTE ȘI

11,5 milioane de lei pentru extinderea și modernizarea Spitalului de Boli Infecțioase