Sănătate
CNAS: Asigurații pot obține informații despre serviciile de care au beneficiat în sistemul public de sănătate
Persoanele care deţin calitatea de asigurat au dreptul de a fi informate, la cerere, de către casele de asigurări de sănătate, cu privire la serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale decontate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate de care au beneficiat în anul precedent.
Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, de CNAS, acest lucru se poate face încă din data de 10 august 2020.
Pentru obţinerea acestor informaţii, persoana asigurată trebuie să transmită o cerere tip, care poate fi solicitată la casa de asigurări sau poate fi descărcată de pe site-ul casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află asiguratul, din secţiunea "Informaţii pentru asiguraţi", subsecţiunea "Cetăţeni asiguraţi". Cererea, completată şi semnată de persoana asigurată sau, după caz, de reprezentantul legal al acesteia se depune la sediul casei de asigurări de sănătate sau se transmite prin email cu semnătură electronică calificată şi este însoţită, după caz, de copia actului de împuternicire, precizează CNAS.
În cazul în care asiguratul depune cererea la sediul casei de asigurări de sănătate, se verifică identitatea solicitantului. În situaţia în care solicitantul optează pentru transmiterea solicitării prin intermediul poştei electronice, acesta va completa în cerere o parolă din 8 caractere, necesară accesării răspunsului.
În termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii la casa de asigurări de sănătate, asiguratul va primi o listă cu serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, medicamentele, materialele sanitare şi dispozitivele medicale, tehnologiile şi dispozitivele asistive prevăzute în pachetul de bază, precum şi serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare specifice, dispozitivele medicale şi altele asemenea acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative decontate din bugetul FNUASS, întocmită în ordine cronologică, cu precizarea furnizorului care le-a efectuat/ eliberat, a datei efectuării/ eliberării, precum şi a contravalorii acestora. Informaţiile furnizate vor fi extrase din Platforma informatică a asigurărilor de sănătate, arată CNAS. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu).
CITEȘTE ȘI:
CNAS: Au fost reluate tratamentele fără interferon pentru bolnavii de hepatită C la Cluj
Asigurarea de sănătate a devenit vitală (P)