Sănătate
Mersul îmbunătățește calitatea vieții pentru pacienții care au cancer
Cercetătorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie au concluzionat că mersul este benefic pentru reducerea severității simptomelor și îmbunătățirea calității vieții pacienților care suferă de cancer în stadiu avansat, conform unui material publicat de UPI.com.
Oamenii de știință de la Surrey University împreună cu o echipă de la Florence Nightingale Faculty of Nursing & Midwifery din cadrul King's College din Londra au studiat impactul pe care îl are mersul asupra gradului de severitate și al calității generale a vieții în rândul pacienților care au cancer în stadiu avansat.
În timpul studiului cei 42 de pacienți cu cancer au fost împărțiți în două grupuri: un grup a primit consiliere de la Macmillan Cancer fiind încurajați să meargă câte 30 de minute într-o zi timp de trei ori pe săptămână, iar celor din cel de-al doilea grup li s-a cerut să își urmeze programul obișnuit.
Rezultatele au arătat că acei participanți la studiu care au fost încurajați să facă mișcare au arătat o îmbunătățire a stării fizice, emoționale și psihologice comparativ cu cei din al doilea grup.