monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul din Apuseni, a fost externat azi de la Spitalul Județean din Cluj

Copilotul Răzvan Petrescu

Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din urmă cu o lună, petrecut în Munţii Apuseni, a fost externat, vineri dimineaţă, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca, şi transportat cu o ambulanţă până acasă, la Râmnicu Vâlcea.

Răzvan Petrescu a fost scos, vineri dimineaţă, cu o targă din clădirea SCJU Cluj-Napoca şi a fost urcat într-o ambulanţă care îl va transporta la Râmnicu Vâlcea, ambulanţa fiind urmată de o maşină în care se aflau părinţii acestuia.

Întrebat când va reveni la control la SCJU Cluj-Napoca, copilotul a răspuns că nu ştie, şi că acest lucru este trecut pe fişa de externare. Nici conducerea SCJU Cluj-Napoca nu a putut preciza când va veni la control Răzvan Petrescu.


Copilotul Răzvan Petrescu va urma acasă un program de refacere, iar apoi alt program de recuperare într-o clinică de specialitate.

Joi, la o lună de la accidentul din Apuseni, Răzvan Petrescu a făcut primele declaraţii, înaintea externării sale, spunând că starea de sănătate i s-a îmbunătăţit considerabil şi că se simte bine, el rememorând momentul impactului.


"Starea mea s-a îmbunătăţit considerabil şi pot fi externat, mă simt bine", a spus copilotul Răzvan Petrescu într-o conferinţă de presă susţinută, joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca.

Răzvan Petrecu a mai spus că pentru el va urma o perioadă de refacere de o lună-două, acasă, şi apoi o perioadă de recuperere.


Copilotul a afirmat că i-ar plăcea ca după ce starea de sănătate îi va permite să îi viziteze pe moţii salvatori şi să vadă "şi din picioare" locul accidentului.

Întrebat ce dorinţe are, el a spus că vrea să revină la starea sa iniţială de sănătate şi apoi să se urce din nou la manşa avionului.


Copilotul Răzvan Petrescu, în vârstă de 23 de ani, a suferit trei operaţii până în prezent.