monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Paracetamolul poate provoca leziuni hepatice grave

Doza de paracetamol în analgezicele combinate trebuie redusă deoarece poate provoca leziuni hepatice – este recomandarea făcută de Agenţia Americană pentru Medicamente.

În majoritatea caselor românilor există câte o cutie de paracetamol. Acest tip de medicament este folosit atunci când suferim de o afecţiune uşoară sau când avem simptome de răceli.

Recent, specialiştii de la Agenţia Americană pentru Medicamente, au descoperit că paracetamolul poate provoca leziuni hepatice grave. Din acest motiv, ei au recomandat ca doza de paracetamol să fie redusă în analgezicele combinate cu derivate ale morfinei.


“Limitarea dozei de paracetamol va reduce riscul de leziuni hepatice severe ca urmare a unei supradoze care poate provoca insuficienţă hepatică şi necesita un transplant de organe sau ar putea conduce chiar la moarte”, se arată în comunicatul emis de reprezentanţii Agenţiei Americane de Medicamente.

Anunţul vine la doar o zi după ce s-a descoperit că un alt medicament poate provoca infarct dacă este utilizat frecvent. Este vorba despre medicamentul Osseor, folosit în tratarea osteoropozei severe, şi despre care experţii de la Agenţia Europeană a Medicamentului spun că poate provoca infarct sau cheaguri de sânge.


Specialiştii spun că paracetamolul este indicat pentru tratamentul febrei şi durerii moderate. Spre deosebire de medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene, precum aspirina, el nu are proprietăţi antiinflamatorii şi nu creşte riscul de hemoragie.

Potrivit unui studio publicat de dailymail.co.uk, pacienţii care consumă în mod regulat aspirină, paracetamol, ibuprofen şi alte medicamente în formă solubilă prezintă un risc cu 22% mai mare de a suferi un atac de cord, iar posibilitatea de a dezvolta hipertensiune arterială este de şapte ori mai mare.