Sănătate
Cei mai mulți medici din Germania sunt români
Peste 2.700 de medici români activau, în 2012, în Germania, România fiind principalul furnizor de personal medical pentru această ţară, urmată de Grecia şi Austria, scrie publicaţia Die Zeit.
Potrivit unor date oficiale, în 2012, activau în Germania 2.704 medici proveniţi din România, faţă de 2.258 din Grecia şi 2.090 din Austria.
În Top 10 se mai află Rusia, Polonia, Ungaria, Siria, Bulgaria, Ucraina şi Slovacia.
Die Zeit notează că cei mai mulţi imigranţi din România şi Bulgaria au o pregătire profesională foarte bună, printre ei aflându-se ingineri, matematicieni şi medici.
„Germania dezbate de săptămâni aşa-numite migraţie a sărăciei din România şi Bulgaria. (...) Datele sunt un exemplu al transferului de forţă de muncă. Aceasta migrează din sudul şi estul uniunii monetare în nord, unde sprijină sistemele sociale”, comentează publicaţia citată, referindu-se la faptul că, după România, Grecia este următorul furnizor de medici pentru Germania.
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok (CDU), a declarat, recent, că imigranţii care vin în Germania doar pentru ajutoare ar trebui trimişi rapid în ţările de origine.