monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Sistemul medical clujean, în prag de COLAPS: O asistentă are grijă de 40 de pacienţi

Reprezentanţii Sindicatului Solidaritatea Sanitară Cluj-Napoca au prezentat, pe baza cifrelor Institutului Naţional de Statistică, evoluţia numărul de salariaţi din sectorul public sanitar la nivel naţional, cât şi datele pe municipiului Cluj-Napoca. Dacă la numărul de medici, Clujul stă bine, la numărul asistenţilor medicali situaţia este dezastroasă.

 O asistentă are grijă de 40 de pacienţi

„Cifrele le-am găsit la Institutul Naţional de Statistică şi scot la iveală cât de gravă este situaţia în sistemul sanitar. Suntem mai puţini decât trebuie. Dacă nici datele acestea de la Institutul Naţional de Statistică nu constituie o probă relevantă în a se vedea faptul că există o criză fără precedent de personal medical în unităţile sanitare, nu ştiu ce altceva poate fi”, a declarat Radu Vasile, vicepreşedintele sindicatului Solidaritatea Sanitară Cluj-Napoca.

Potrivit datelor INS, în 2007 erau 41.736 de medici în România, iar în 2012 în spitalele din România erau 40.956 de medici. În ceea ce priveşte numărul asistenţilor medicali, la nivel naţional, în 2007 existau 118.424 de asistenţi medicali, iar în 2012 numărul lor a scăzut dramatic la 95.484.


Potrivit lui Vasile, nici la Cluj-Napoca situaţia nu este roz. Dacă în privinţa medicilor, Clujul stă bine, adică numărul medicilor a crescut din 2007 şi până în prezent, la capitolul asistenţi medicali situaţia se schimbă radical.

„La Cluj-Napoca, în 2007 erau angajaţi 2687 de medici, iar în 2012 în sistemul sanitar numărul lor a crescut la 3049. La asistenţi medicali în 2007 aveam 4875, iar în 2012 avem 3434. Minus 30% din personal. Trebuie să arătăm exact care sunt problemele, toată lumea vorbeşte fără să ştie concret în cifre. Ce se întâmplă acolo este de nedescris. Oamenii aceia fac ore suplimentare care nu pot fi plătite conform Codului Muncii, nu pot fi acordate zile libere pentru că nu există cine să lucreze în locul acelor oameni. Există circa 800 de ore lucrate la 100 de persoane. La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj situaţia este la limită. Numărul de zile libere la care aveau dreptul asistenţi medicali e o cifră care te şochează. Majoritatea sunt femei, nasc, mai au probleme cu copii mici. La Terapie Intensivă este cel mai grav. Legea spune că un asistent medical are în grijă între 8 şi 12 paturi, dar acolo un asistent are în grijă 20, 25, 30, chiar şi 40 de paturi. La Neurochirurgie este o singură infirmieră. Secţiile cele mai grele sunt cele cu bolnavi imobilizaţi. Dialogul cu Ministerul Sănătăţii este real, dar soluţiile se lasă aşteptate”, a mai precizat Vasile.