monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Valentin Oprea: “Cancerul colo-rectal are o incidenţă îngrijorătoare”

Directorul medical al Spitalului Militar de Urgenţă "Dr. Constantin Papilian" din Cluj Napoca, medicul Valentin Oprea, specialist în chirurgie generală, spune că în ultimii cinci ani la unitatea sanitară se prezintă, pentru diagnostic şi tratament, tot mai mulţi bolnavi cu afecţiuni grave, iar cazurile de cancer colo-rectal au o incidenţă îngrijorătoare.

Spitalu Militar Cluj-Napoca

"Cancerul colo-rectal devine o problemă de sănătate naţională. Trebuie introdus neîntârziat într-un program de diagnostic precoce şi de profilaxie. Este adevărat că astfel de programe sunt extrem de costisitoare, dar în momentul de faţă nu există nici cel mai mic pas pentru susţinea lui. Un pacient diagnosticat precoce şi supravegheat o perioadă îndelungată de timp are o şansă mult mai mare de a fi vindecat şi redat societăţii. În prezent, cheltuim resurse cu pacienţi care nu mai sunt recuperabili. Este trist", a declarat Valentin Oprea, directorul medical al Spitalului Militar de Urgenţă.
Specialistul atrage atenţia că numeroasele cazuri grave apasă bugetul unui spital. În prezent, situaţia financiară a spitalului este aceeaşi cu a oricărei alte unităţi sanitare din ţară: precară. Medicii se străduiesc să acopere cu resurse financiare limitate toate mijloacele de recuperare a unui bolnav. "Uneori avem şi sprijinul familiei. Majoritatea intervenţiilor chirurgicale pe care le realizăm sunt pentru situaţii acute şi spra-acute, chiar dacă vin în regim programat. Nu ezit să spun că, noi, medicii chirurgi, ne consumăm şi intelectual şi coronarele. Este imposibil să nu te implici emoţional în blocul operator, în faţa unui pacient a cărui viaţă depinde de intuiţia şi de mâna ta", spune medicul chirurg.
Din punctul de vedere al directorului medical Valentin Oprea, este un câştig faptul că la unitatea sanitară militară din Cluj-Napoca apelează şi civili. În acest fel, patologia este mult mai diversificată. O bună parte din pacienţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) sunt preluaţi de Casa de Asigurări de Sănătate a Armatei, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (CASAOPSNAJ). "Îmi doresc ca medicina militară să fie sănătoasă. O medicină sănătoasă înseamnă că dispune de resursele financiare care să îi permită să îşi desfăşoare activitatea în condiţii civilizate", afirmă medicul Valentin Oprea.
Acesta se declară mândru că unitatea în care îşi desfăşoară activitatea va împlini 95 de ani în 2014.  "Spitalul funcţionează în această locaţie din 1919. De atunci s-a schimbat totul. Sperăm să putem duce această tradiţie de unitate spitalicească de frunte şi să o ridicăm peste ceea ce au lăsat înaintaşii noştri de la începutul secolului al XIX-lea", a punctat directorul medical.