monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Vezi care sunt EFECTELE pe care le au OPERAŢIILE ESTETICE asupra psihicului

Operaţiile estetice influenţează în mod pozitiv dispoziţia generală a persoanelor care apelează la astfel de intervenţii, oferindu-le o stare psihică optimistă şi o încredere mai mare, arată un studiu realizat de cercetătorii germani de la universităţile Ruth şi Basel.

efectele operaţiilor estetice asupra psihicului

Cercetătorii universităţilor Ruhr şi Basel au publicat în Revista Clinical Psychological Science un studiu legat de efectele pe care le au operaţiile estetice asupra psihicului, scrie Mediafax. Aceştia au comparat un grup de 544 de persoane care au recurs pentru prima dată la o operaţie estetică cu alte două grupuri: 264 de persoane care au vrut să îşi facă o operaţie estetică, dar au renunţat, şi un grup de 1.000 de persoane care au declarat că nu s-au gândit niciodată la asta.

În final, comparativ cu cele 264 de persoane care au renunţat, persoanele care au optat pentru o astfel de intervenţie aveau o stare psihică pozitivă, încredere ridicată în sine şi o stare de bine în general.


Potrivit acestora, intervenţiile chirurgicale estetice reprezintă, în definitiv, o schimbare de imagine ce este resimţită intens de către psihic. Acestea pot schimba total optica vieţii, planurile personale, profesionale şi, nu în ultimul rând, percepţia celor din jur.

În România, din zece paciente care trec pragul cabinetului unui medic estetician, şapte îşi doresc o mărire a sânilor, însă sunt dispuse să aleagă şi alte intervenţii cum ar fi vibroliposucţia, abdominoplastia, liftingul facial, injectările cu acid hialuronic şi botox.


 

Etichete: basel