monitorulcj.ro Menu
Politică

„Zgâţâieli“ la Senat în 2011

Liderii grupurilor parlamentare ale principalelor partide politice fac retrospectiva anului 2011.

În această sesiune legislativă, relaţia dintre Putere şi Opoziţie de la Senat a fost tensionată, mai ales în cea de-a doua parte a activităţii. Cu toate acestea, parlamentarii au reuşit să adopte o serie de proiecte importante. Tensiunile de la Senat, generate de majoritatea fragilă şi de lipsa de mobilizare a politicienilor, au culminat cu schimbarea preşedintelui acestui for legislativ.Puterea „perseverează“, Opoziţia „se încăpăţânează“Liderul grupului PDL din Senat, Cristian Rădulescu, consideră că de cele mai multe ori „guvernanţii împing lucrurile într-o direcţie şi Opoziţia vrea să convingă pe toată lumea că direcţia respectivă este greşită“.„A fost un an bogat în ce priveşte proiectele care vizează reforma şi restructurarea sistemului public. S-au adoptat Codul Penal, Codul Civil, Codul Muncii, legea asistenţei sociale, legea Educaţiei. Au fost adoptate legi importante în ce priveşte funcţionarea Justiţiei şi evaluarea noastră în rapoartele de ţară prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, cum ar fi promovarea şi verificarea magistraţilor, confiscarea extinsă. Toate aceste lucruri au fost făcute la iniţiativa Guvernului, cu sprijinul parlamentarilor Coaliţiei. Dacă nu ar fi fost atâtea proceduri de asumare sunt convins că am fi stat şi acum cu jumătate din aceste proiecte în stadiu de dezbatere. (...) Aş cita pentru relaţia dintre Putere şi Opoziţie pe cineva care spunea că încăpăţânarea este perseverenţa într-o direcţie pe care toţi ceilalţi o dezaprobă. Noi perseverăm într-o direcţie, iar ceilalţi ne spun că suntem doar încăpăţânaţi“, a spus acesta, citat de Agerpres.PSD: Orice succes se poate transforma uşor în insuccesLiderul grupului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a susţinut la rândul său că majoritatea fragilă de la Senat a permis Opoziţiei să respingă anumite proiecte ale Puterii sau să grăbească adoptarea propriilor proiecte de legi atunci când prezenţa senatorilor Puterii la şedinţele de plen a fost una scăzută.„Atunci când Puterea nu s-a mobilizat noi am putut ori să respingem anumite proiecte de lege care nu întruneau condiţiile minime necesare pentru a fi promovate sau ne putea promova şi proiectele noastre. Din acest punct de vedere trebuie să ne asumăm bărbăteşte situaţia în care suntem, în Opoziţie. Opoziţia de obicei nu poate să facă prea mult, fiindcă dacă ar putea să facă mai mult nu ar sta în Opoziţie şi ar fi la putere. La Senat noi avem o majoritate care este în funcţie de prezenţă. E aşa de mică diferenţa că dacă noi suntem toţi prezenţi putem să câştigăm, iar dacă sunt ei toţi prezenţi, câştigă ei. Dar chiar şi în situaţia în care noi reuşim să promovăm anumite legi la Senat, prin acest joc al neprezenţei celor de la Putere, legea se duce la Cameră şi atunci orice succes al nostru aici, la Cameră se transformă în insucces“, a explicat Sârbu, citat de Agerpres. El a adăugat că senatorii PSD nu îşi fac iluzii că situaţia s-ar putea schimba începând din sesiunea viitoare.Şi liderul grupului parlamentar al PNL din Senat, Puiu Haşotti, a susţinut că Executivul nu acordă importanţa cuvenită instituţiei Parlamentului, acesta devenind doar „un fel de ghişeu, unde Guvernul şi-a angajat răspunderea şi a depus ordonanţe de urgenţă“, mai arată Agerpres. Cu toate acestea, liderul senatorilor liberali a precizat că atmosfera la Senat a fost mult mai bună decât la Camera Deputaţilor“.UDMR, mulţumită de schimbările de la SenatLiderul grupului UDMR din Senat, Fekete Andras, s-a arătat mulţumit de atmosfera „decentă“ din Senat şi de activitatea acestei Camere a Parlamentului. „Noi suntem, în general, mulţumiţi de activitatea Senatului. Este una decentă. Au trecut şi legi importante, dar în unele cazuri - nu multe - nu am reuşit să colaborăm cu cei din Opoziţie. E o problemă la legile organice. A fost şi o perioadă critică, foarte proastă, legată de schimbarea, neschimbarea fostului preşedinte Geoană“, a spus acesta, citat de Agerpres. Liderul senatorilor UDMR a mai precizat că noul preşedinte al Senatului, Vasile Blaga, a demonstrat că poate conduce şedinţele plenului acestui for legislativ în mod echidistant şi „fără a trage de timp“.