Politică
Centrul de arest preventiv se mută la Gherla
Sediul de la subsolul IPJ Cluj a fost imposibil de transformat astfel încât să ofere condiţii europene.
Vâlva creată în jurul condiţiilor inumane de arest în care stă Sorin Apostu a determinat decizia de mutare a Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv la Gherla.„Anul viitor, în cursul lunii ianuarie, se va demara proiectul de reamenajare a unei clădiri de lângă sediul Poliţiei Municipiului Gherla cu scopul de a muta Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din Cluj-Napoca acolo. Se doreşte crearea de condiţii la standarde europene”, a declarat pentru Monitorul de Cluj purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj.Decizia vine în urma solicitării deputatului Mircia Giurgiu. El a depus în urmă cu o lună o interpelare la ministrul de Interne, Traian Igaş, prin care solicita fonduri pentru reabilitarea arestului preventiv, în urma relatărilor din presă referitoare la condiţiile în care sunt reţinuţi Sorin Apostu şi Radu Bica.„Solicitarea a primit răspuns, astfel că s-au căutat soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de arest. Din cauza faptului că nu se putea asigura iluminatul natural s-a decis mutarea arestului la Gherla. Au fost alocate deja fonduri, iar în aproximativ 6 luni se estimează ca vor fi finalizate lucrările la noul centru”, a declarat Mircia Giurgiu.Cele 23 de camere ale centrului de la subsolul IPJ Cluj nu au grupuri sanitare, astfel că arestaţii sunt scoşi din celulă şi însoţiţi de poliţişti la grupurile sanitare pentru a-şi satisface nevoile fiziologice. În camerele de cazare nu există ferestre exterioare astfel că iluminatul este în exclusivitate artificial. De asemenea, aerisirea în camerele de detenţie se face printr-o plasă de sârmă, protejată cu un grilaj din lemn, montate deasupra uşilor de acces. Totodată, din cauza canalizării necorespunzătoare, arestul a fost inundat anul trecut de şapte ori, existând situaţii în care înălţimea apei a depăşit 50 cm.