Politică
Alianţa pentru o Românie Curată se pronunţă împotriva comasării alegerilor
Alianţa pentru o Românie Curată se pronunţă împotriva comasării alegerilor locale şi parlamentare şi critică adoptarea legislaţiei electorale prin asumarea răspunderii sau ordonanţe de urgenţă, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, Agerpres.
„Procedura corectă ar fi fost deschiderea de negocieri asupra acestui subiect pentru a se ajunge la un consens cât mai larg. Atât alegerile locale şi parlamentare trebuie să se desfăşoare defalcat şi la termen, la datele previzibile. Este contrar bunei practici stabilită de Consiliul Europei a se aduce modificări importante legislaţiei electorale în mod unilateral şi cu mai puţin de un an înainte de data acestora”, se precizează în comunicat.Potrivit Alianţei, motivele invocate pentru această decizie sunt 'neconvingătoare' pentru că desfăşurarea simultană a alegerilor locale şi parlamentare ar implica în campanie toţi primarii, consilierii locali, preşedinţii de consilii judeţene, parlamentarii şi multe instituţii abilitate să supravegheze şi gestioneze întregul proces electoral, inclusiv poliţia şi jandarmeria.„Nu trebuie ignorat nici riscul afectării procesului electoral prin producerea unei confuzii în rândul electoratului obligat să folosească un număr mult mai mare de buletine de vot”, se mai arată în comunicat.Alianţa atrage atenţia asupra riscului scăderii gradului de transparenţă deoarece comasarea celor două tipuri de alegeri poate influenţa şi mecanismul de finanţare a partidelor politice, mai ales că sumele folosite pentru fiecare campanie în parte nu se vor putea identifica distinct.De asemenea, Alianţa pentru o Românie Curată consideră că prin desfăşurarea concomitentă a ambelor scrutine, alegerile se vor desfăşura în circumscripţii diferite, iar cheltuielile vor fi diferite pentru organizarea birourilor electorale, ceea ce înseamnă că şi costurile pentru organizarea secţiilor de votare, tipăririi buletinelor de vot şi plata resurselor umane rămân aceleaşi.„Alianţa pentru o Românie Curată nu este de acord cu schimbarea datei alegerilor decât printr-un larg consens, se pronunţă împotriva asumării răspunderii de către Guvern şi avertizează contra multiplelor propuneri privind alegerile, din care destule au caracter de malpraxis electoral şi ar aduce mai multe dezavantaje decât beneficii democraţiei româneşti”, se mai arată în comunicat.Organizaţii membre ale Alianţei pentru o Românie Curată, semnatare ale comunicatului, sunt: Societatea Academică din România, CNS Cartel ALFA, Academia de Advocacy, Centrul Român de Politici Europene, Alma Mater, Asociaţia Edu-Cer, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Societatea Timişoara, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Pro-Do-Mo.