monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc, întâlnire cu Elena Lasconi: „În sfârșit, Câmpulung Muscel are viitor”. Ce dar i-a dat primărița edilului Clujului?

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a primit joi vizita primăriței USR-Plus din Câmpulung Muscel, fosta realizatoare TV Elena Lasconi.

Boc, lecții de administrație pentru „începători”. S-a întâlnt cu Elena Lasconi: „Un primar care inspiră oamenii prin viziune”

 

 


Edilul clujean a discutat joi cu Elena Lasconi, aflată în vizită la Primăria Cluj-Napoca. Este prima vizită administrativă a unui primar USR-Plus în orașul de pe Someș. 

 


Cei doi au discutat despre diverse probleme și proiecte administrative, a arătat primarul Emil Boc, pe pagina sa de Facebook, adresându-i cuvinte de laudă omologului său din Câmpulung Muscel.

„Am avut plăcerea sa o întâlnesc azi pe doamna primar Elena Lasconi și sa discutam diverse probleme și proiecte administrative. O întâlnire tonică, pozitivă, cu un primar care inspiră oamenii prin viziune, atitudine, modernitate, atașament fata de interesul public și pasiune pentru tot ceea ce face și promovează. În sfârșit, Câmpulung Muscel are viitor!”, a scris primarul Emil Boc pe Facebook. 


Ce dar i-a dat Lasconi lui Emil Boc?

Într-o fotografie postată pe rețelele de socializare din cadrul întâlnirii este resprezentat un scurt schimb de daruri între cei doi edili. Astfel, Lasconi a primit din partea edilului un buchet de trandafiri portocalii, culoarea reprezentativă a fostului Partid Democrat Liberal și asociată ulterior cu partidul înființat de Dacian Cioloș, PLUS (Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate). 

La rândul său, Elena Lasconi i-a oferit primarului Emil Boc cartea intitulată „Dacă primarii ar conduce lumea”, scrisă de Benjamin Barber, un teoretician și autor politic american. Benjamin Barber pleacă de la ideea ca orașele comunica si colaborează mult mai bine decât o fac națiunile-stat si pledează pentru un Parlament Mondial al primarilor.


CITEȘTE ȘI

Clujul dă lecții de administrație Capitalei. Proaspătul primar al Sectorului 6 a venit „să fure meserie” de la Boc