monitorulcj.ro Menu
Politică

Proiectul legii asistenţei sociale, adoptat pe articole în plen

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe articole marţi proiectul legii asistenţei sociale, urmând ca în aceeaşi şedinţă acesta să intre la vot final, informează Agerpres.

Secretarul de stat în Ministerul Muncii Nicolae Ivăşchescu a spus că scopul acestui proiect de lege este de a crea un cadru legal şi instituţional unitar şi coordonat prin care să se stabilească principiile şi regulile generale de acordare a măsurilor de asistenţă socială, precum şi criteriile de organizare şi funcţionare a sistemului în vederea asigurării condiţiilor adecvate pentru elaborarea şi respectarea politicilor publice sectoriale în domeniul asistenţei sociale.El a precizat că principalele elemente de noutate ale proiectului de lege se referă la corelarea sistemului naţional de asistenţă socială cu modelele existente în alte state ale UE, diminuarea şi limitarea dependenţei faţă de ajutorul acordat de stat prin participarea activă a persoanei sau familiei la programul de intervenţii individualizat, construirea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială serviciilor sociale într-un pachet de măsuri adecvate şi complementare, simplificarea procedurilor administrative.Preşedintele Comisiei pentru muncă, Victor Paul Dobre, a menţionat că proiectul de lege are raport favorabil iar comisia propune adoptarea cu amendamente.„Sunt lucruri de corectat în raport iar la articolul 135 comisia a adoptat următorul amendament: sumele fundamentate se alocă din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea serviciilor sociale în condiţiile alin.2 şi se realizează în următoarea ordine de priorităţi a) serviciile sociale adresate copilului separat de părinţi care necesită protecţie socială; b) serviciile sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi în funcţie de tipul serviciilor; c) serviciile destinate copilului şi familiei, precum şi pentru persoanele vârstnice în funcţie de tipul serviciilor; d) serviciile sociale adresate persoanelor fără adăpost şi persoanelor aflate în risc de excluziune socială în funcţie de tipul serviciilor”, a spus Dobre.Mircea Toader, liderul deputaţilor PDL, a arătat că democrat-liberalii susţin acest proiect de lege, pentru că este foarte important în privinţa modului în care este organizat sistemul de asistenţă socială din România.Deputatul PSD Ioan Cindrea a susţinut că legea nu este perfectă, lucru demonstrat de cele 488 de amendamente la 187 de articole care au fost depuse.„Trebuie să legiferăm pentru oamenii din România, nu pentru interese dictate dinafară sau interesele aşa-zise abstracte ale statului. Asta s-a întâmplat în aceste zile. Sub masca unor interese şi acorduri internaţionale la care noi nu am fost parte, pentru că nu ne-au fost prezentate şi nu au fost dezbătute în Parlament, în faţa unor interese abstracte ale statului s-a ajuns la un proiect de lege care pe noi ne nemulţumeşte şi suntem nevoiţi să spunem din start că nu-l vom vota”, a afirmat Cindrea.Printre nemulţumirile amintite de Cindrea legate de această lege se numără faptul că 'statul se derobează de obligaţia constituţională de a asigura un nivel de trai şi de protecţie socială persoanelor aflate în nevoi sociale deosebite' şi 'transferarea nejustificată a obligaţiei statului de a finanţa cheltuielile de asistenţă socială spre autorităţile locale fără se rezolve un transfer de fonduri la nivelul autorităţilor locale cu această destinaţie'.Liberala Mariana Câmpeanu a anunţat că nici PNL nu susţine proiectul de lege, considerând că singurul scop al acestuia este acela de a reduce cheltuielile cu asistenţa socială, şi nu de a combate sărăcia iar principiul solidarităţii la nivel social dispare prin această nouă lege.