Politică
Eugen Tomac: „Moțiunea de cenzură, un joc ieftin de imagine a PSD. Nu cred că va trece”
Președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a spus că nu crede că moțiunea de cenzură, care va fi votată luni, are șanse să treacă.
Liderul PMP, Eugen Tomac, este de părere că nici măcar inițiatorii moțiunii de cenzură, parlamentarii PSD, nu doresc ca moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban să fie adoptată, catalogând gestul opoziției drept „un joc ieftin de imagine”.
„Nu cred că moțiunea de cenzură va trece. Nu cred că cei care au inițiat-o, PSD-ul, își dorește ca moțiunea să treacă. Observăm că același stil îl aplică și în întreaga procedură: moțiune depusă în vacanță, nerespectând termenele, deși legea spune clar că la trei zile după ce se citește moțiunea, se și dezbate și votează. Din punctul nostru de vedere, moțiunea aceasta este doar un joc ieftin de imagine a PSD”, a declarat Eugen Tomac, într-o conferință de presă, la Cluj.
Liderul PMP a declarat că nerespectarea regulilor de către parlamentari incită la încurajarea nerespectării regulilor de către cetățeni.
„Din păcate, Parlamentul a ajuns la un nivel atât de jos, încât de multe ori nici nu mai ai arățeni dgumente prin care să-i convingi pe cete ce este nevoie să mai vină la alegeri. Atât de jos a ajuns clasa politică, din păcate. Nerespectaea regulilor de către parlamentari incită la nerespectarea regulilor de către cetățeni. Dacă legislativul, cel care are menirea, într-o societate democratică să legifereze, exact el încalcă aceste norme, e un lucru destul de grav”, a adăugat Tomac.
Președintele Partidului Mișcarea Populară a fost prezenta stăzi la o conferință de presă la Cluj, alături de candidatul PMP pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, Avram Fițiu, de senatorul Cristian Lungu și de fostul ministru Cristian Diaconescu.
CITEȘTE ȘI
Cum își propune candidatul PMP la Primăria Cluj-Napoca să rezolve problema trotinetelor din municipiu?