monitorulcj.ro Menu
Politică

Prefectul Clujului va fi audiat în Parlament privind românii plecaţi la cules sparanghel în Germania

Comisia parlamentară de anchetă privind românii care au plecat la cules de sparanghel în străinătate a decis să îi audieze pe prefecţii de Suceava şi Cluj.

Prefectul Clujului va fi audit în Parlament privind românii plecaţi la cules sparanghel în Germania

Întrunită în prima sa şedinţă pe 6 iulie, comisia de anchetă şi-a stabilit regulamentul şi tot atunci s-a decis şi trimiterea de scrisori către toate instituţiile implicate în situaţia care a dus la prezenţa a 2.000 de români, în perioada stării de urgenţă instituite ca urmare a epidemiei de COVID-19, pe Aeroportul din Cluj Napoca, pentru a pleca din ţară.

Radu Oprea a precizat marţi că, până acum, instituţiile respective nu au confirmat că vor veni la audieri.


„Nici răspunsurile pe care ar fi trebuit să le primim nu au sosit. Doar două instituţii dintre cele 11 cărora le-am trimis solicitări au răspuns. Este un fel în care instituţiile din România, Guvernul României înţelege să trateze Parlamentul. Eu solicit Guvernul României, solicit conducătorilor instituţiilor să transmită de urgenţă, cu celeritate, să răspundă la toate întrebările pe care le-am pus în corespondenţa transmisă către domniile lor”, a declarat senatorul.

Prefectul și directorul Aeroportului Cluj, chemați să dea socoteală

Potrivit lui Oprea, până în prezent au răspuns Instituţia Prefectului din Cluj şi Consiliul Judeţean Suceava, însă din punctul de vedere al comisiei nu conţin informaţiile de care este nevoie.


„Drept urmare am decis ca săptămâna viitoare, când vom avea următoarea comisie, să invităm prefectul judeţului Suceava, prefectul judeţului Cluj, dacă se va însănătoşi şi îi urez acest lucru, prefecţii judeţelor din zonele de tranzit şi, de asemenea, comandanţii dispozitivelor, cum sunt inspectorii-şefi de poliţie din aceste judeţe”, a informat social-democratul.

De asemenea, vor fi invitaţi la comisia de anchetă directorul Aeroportului din Cluj şi şeful Autorităţii Aeronautice, „pentru ca parlamentarii să afle de unde au primit comenzile pentru acele zboruri charter”.


„Sunt foarte multe solicitări pe care le vom trimite către alte instituţii pentru a afla lista pasagerilor care au fost prezenţi la Cluj şi încercăm în continuare să luăm contact cu persoanele care au fost atunci pe aeroport. Personal, am vorbit, poate, cu 20 dintre ei. Până astăzi cei cu care am vorbit au refuzat să intre într-un dialog cu comisia de anchetă, pentru că le este teamă că vor pierde relaţiile pe care le au cu firmele respective, cu agenţiile de intermediere fie din România, fie din Germania şi am constatat că există o neîncredere în autorităţile statului român, ei spun că nimeni nu-i protejează. Dorim ca această comisie de anchetă să le dea acea încredere că într-adevăr suntem alături de ei şi că demersurile noastre sunt pentru aflarea adevărului şi a felului în care a fost posibil ca 2.000 de români să fie pe Aeroportul din Cluj în aceeaşi zi, în ciuda ordonanţelor militare care ne interziceau să ieşim din casă fără a completa o declaraţie”, a detaliat Radu Oprea.

Felul în care au ajuns la Cluj pe timpul pandemiei este un alt subiect aflat pe agenda comisiei parlamentare de anchetă.


„Şi la această întrebare vom găsi răspunsul împreună cu colegii mei din comisia de anchetă”, a completat Oprea.

CITEȘTE ȘI


Anchetă privind organizarea transportului muncitorilor care au zburat de pe Aeroportul Cluj