monitorulcj.ro Menu
Politică

Inadmisibil! Un litru de lapte costă la poarta fermei 1,5 lei, iar în magazine 6!

Daniel Buda, europarlamentar PNL/PPE: Stabilirea unui raport între prețul la poarta fermei și prețul de la raft, o necesitate pentru supraviețuirea fermierilor pe piață! Este inadmisibil ca prețul la poarta fermei să fie de 1,5 lei litru de lapte, iar pe raft să îl găsim la 5-6 lei!

În cadrul Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală, al cărei vicepreședinte sunt, a avut loc examinarea proiectului de aviz privind Politica în domeniul concurenței. În calitate de raportor din partea Grupului PPE, am subliniat nevoia unei corelări între prețul de producție și prețul de vânzare. Din păcate, de foarte multe ori, există situații în care fermierii sunt nevoiți să își vândă sub prețul de producție produsele, ceea ce le creează dificultăți majore de a rămâne mai departe pe piață.

Iată intervenția mea:


Subliniez importanța studiului privind organizațiile de producători. Constatăm că gradul de organizare este diferit în funcție de statul membru. Studiul scoate în evidența faptul că principalul motiv pentru constituirea grupurilor de producători este acela pentru a-și întări poziția producătorilor în lanțul de aprovizionare și a asigura în același timp accesul pe anumite piețe.

 În discuțiile cu fermierii, atât din Belgia, cât și din România sau alte state, mi-a atras atenția un aspect legat de prețuri. Aceștia mi-au spus că prețurile sunt aproximativ aceleași pe care le primesc la poarta fermieri din ultimii 20 de ani, dar prețul produsului la raft a cunoscut o creștere semnificativă.


 Sprijinul acordat prin PAC este de a asigura viabilitatea fermelor și ajuta fermierii să producă hrană de calitate și la prețuri rezonabile, iar fermierii și consumatorii europeni nu ar trebui să fie cei care plătesc prețul mișcărilor pe piață. În același timp însă, vedem că fermierii sunt cea mai expusă și vulnerabilă verigă din lanțul de aprovizionare cu alimente. Pentru a face față politicilor concurențiale, ar trebui stabilite măsuri de piață, care să mențină un raport între prețul la poarta fermei și prețul de la raft. Este inadmisibil ca prețul la poarta fermei să fie de 1,5 lei litru de lapte, iar pe raft să îl găsim la 5-6 lei. De asemenea, nu este posibil ca prețul la kilogramul de carne în viu să fie 8-9 lei, iar prețul la raft să fie de 35-40 de lei.

Directiva privind practicile concurențiale neloiale joacă evident un rol important în consolidarea poziției actorilor din lanțul de aprovizionare. Implementarea directivei va contribui la reducerea dezechilibrelor între operatori, indiferent de dimensiunea acestora și va crea condiții concurențiale egale.


 În viitor, va trebui să avem o abordare diferită cu privire la prețuri, respectiv să avem în vedere prețul cel mai adaptat pieței, în care se va ține cont de elemente precum calitatea, inovația, impactul social și evident, cel asupra mediului. Aș concluziona referindu-mă la nevoia unei corelări între prețul de producție și prețul de vânzare. Din păcate, de foarte multe ori, există situații în care fermierii sunt nevoiți să își vândă sub prețul de producție produsele, ceea ce le creează dificultăți majore de a rămâne mai departe pe piață. Mulțumesc.

Raportoare pentru aviz, Isabel Carvalhais, a subliniat următoarele idei: „Politica de concurență trebuie să permită urmărirea obiectivelor politicii agricole. Este important să ne asigurăm că politica de concurență contribuie la consolidarea poziției agricultorilor garantând rezultate corecte pentru consumatori și producători. Inovația și digitalizarea agriculturii vor juca roluri fundamentale pentru a asigura că niciun agricultor nu rămâne în urmă. Eu voi încerca să subliniez unele puncte relevante. Unul dintre acesta are legătură cu organizațiile de producători și asociațiile. Vreau să salut studiul Comisiei privind uleiul de măsline, carnea de vită. Va fi important să luptăm pentru consolidarea echilibrului dintre actorii lanțului alimentar. Comisia trebuie să analizeze impactul privind alianțele de cumpărători. Există indicii că există efecte negative care au dus deja la anchete.”


Material publicat cu sprijinul Grupului PPE. Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European