Politică
Prefectul și subprefectul de Cluj vor fi schimbați?
Conducerea PNL susține că “în 48 de ore” toţi prefecţii şi subprefecţii vor fi schimbați din funcție.
Premierul Ludovic Orban a declarat că va urma o perioadă de "depesedizare" a instituţiilor publice.
„Pot să vă spun ceva, vor fi schimbați prefecţii. Puterea PSD, care astăzi este în cădere continuă din punct de vedere al imaginii publice şi dezastruoase din punct de vedere al imaginii internaţionale, este periculoasă tocmai prin această încrengătură pe care o au la nivelul tuturor instituţiilor statului, tuturor deconcentratelor”, a spus acesta.
Din august 2017, noul prefect al Clujului este Ioan Aurel Cherecheş. Aurel Cherecheş, în vârstă de 39 de ani, a absolvit în anul 2003 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca şi este doctor în Inginerie Mecanică (UTCN). Cherecheş este şef de lucrări la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN).
În Cluj se înregistrează o situație inedită, județul având doi subprefecți, după ce fostul subprefect Gyorke Zoltan a fost eliberat din funcție, dar a obținut în instanță suspendarea deciziei Guvernului și s-a reîntors la serviciu, iar între timp a fost numit un alt subprefect, Alin Danci.
Gyorke Zoltan a absolvit în 2008 programul de formare specializată pentru înalți funcționari publici și a participat la concursul organizat pentru ocuparea postului vacant de subprefect al județului Cluj, astfel că a fost numit în funcție.
Ulterior, în 2009, Guvernul Boc a aplicat mobilitatea în cazul său și a fost numit ca inspector guvernamental la Secretariatul General al Guvernului până în 2013, când funcțiile de inspectori guvernamentali au fost desființate de Guvernul Ponta, urmând ca titularii să primească funcții publice corespunzătoare.
Gyorke Zoltan a acționat Guvernul în judecată, cerând să fie numit ca subprefect de Cluj, post vacant, și a câștigat, astfel că din iulie 2015 a activat în funcție până în februarie 2019.
Celălalt subprefect, numit de Guvern și instalat în 8 martie 2019, Alin Danci, ocupă biroul în care și-a desfășurat activitatea Gyorke Zoltan.