Politică
Tişe: Decizia cu privire la încetarea activităţii Nokia de la Jucu, luată din februarie
Fabrica Nokia din Cluj se închide complet, iar activitatea sa va fi preluată de fabrici ale companiei din Asia.
Alin Tişe, Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, a avut, astăzi discuţii cu conducerea Nokia. ”Acum am încheiat o întâlnire cu vicepreşedintele companiei Nokia, Anderson, în care am discutat problemele fabricii. Decizia a fost luată din februarie cu privire la încetarea activităţii la fabrica din Cluj, fără ca această fabrică să fie relocată şi cu preluarea activităţii de aici de către alte fabrici care deja sunt în funcţiune. Este vorba de fabricile din Asia, respectiv Coreea de Sud, India şi China”, a afirmat Tişe. Potrivit acestuia, muncitorii vor fi concediaţi în februarie-martie, după care vor primi salarii compensatorii. ”Am negociat cu conducerea fabricii ca până în februarie-martie anul viitor oamenii să nu fie concediaţi, până atunci ei vor munci în regim normal, urmând ca după această perioadă să primească salarii compensatorii pe care conducerea fabricii le va negocia cu sindicatul. Până atunci se vor organiza cursuri de reconversie profesională pentru oamenii care muncesc în fabrică”, a menţionat preşedintele CJ Cluj.